Un magazin de mobilă de pe strada Mioriței, din Bacău, a fost cuprins de flăcări ieri dimineață. Focul a fost cauzat de utilizarea defectuoasă a unui aparat de sudură. La magazinul de mobilă aveau loc lucrări la hidroizolația acoperișului. Se pare că Daniel Pădureanu, muncitorul care se ocupa de această problemă, nu a ținut cont de normele de prevenire a incendiilor. Astfel, flăcăra și scînteile provenite de aparat de sudură au ajuns pînă la izolația din polistiren. Acoperișul s-a aprins foarte repede, apoi incendiul s-a extins și la o magazie în care erau depozitate mai multe subansamble de mobilier. Focul a produs pagube de 50 de milioane de lei. Intervenția pompierilor a făcut să fie salvate de la distrugere bunuri care valorează peste șase miliarde de lei. (Oana MĂGUREAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.