Mai mult „contra” decît „pro”!

Administrator

Excursioniștii ajung la Deva și-i întreabă pe localnici care este drumul spre Sarmisegetuza. Aceștia îi îndrumă. Cînd ajung, excursioniștii rămîn nedumeriți: pe panoul de la intrarea în localitate, scrie: Sarmisegetuza – Ruinele Romane. Așa află ei că există două Sarmisegetuze. Dar pe cea adevărată o ratează. Lipsă de informație – din ambele părți. România voioasă merge spre Europa. Este sigură pe drumul ei. Pe indicator a văzut că scrie clar: Drumul spre Europa. Dar drumul trece printr-o pădure. în pădure se află Lupul. Din România voioasă, se preface în România Mîncată. Se pare că, oricum, niciodată n-ar fi aflat că acel drum nu ducea spre Europa.
Pînă la Raportul de Țară din toamna acestui an, România trebuie să facă minuni pentru ca documentul să-i fie favorabil. Spuneam într-un material anterior că se vor întîmpla în această perioadă „minuni”, dar pe dos – „minuni” care, probabil, vor compromite procesul de aderare al României, deși președintele Băsescu, revenit din scurta-i vizită de la Bruxelles, încearcă să ne convingă de contrariul.
Gripa aviară, cu extinderea ei foarte suspectă la nivel național, precum și așa-numita paradă Gay, cu așa-numiții contra-manifestanți – reprezintă doar începutul evenimentelor negative. Urmează scandalul legat de catedrala Sf. Iosif din București, care perturbă relațiile dintre România și Vatican, precum și scandalul fregatelor cumpărate de la britanici. Sînt sigur că pînă în toamnă se vor întîmpla lucruri care vor pune țara noastră într-o lumină total nefavorabilă pe plan european și internațional. Afirm acestea fără să am pretenția de a mă substitui într-un fel de Casandră locală, sau fără a încerca să înlocuiesc „oracolul din Dămăroaia”. Dar „profețiile” mele se bazează pe o desfășurare istorică a evenimentelor din ultimii ani. Pentru că: pe de o parte putem constata – la nivel OFICIAL: 1.- România a intrat în NATO (dar nu prea se cunoaște); 2.- a îndeplinit mai multe dintre cerințele Uniunii Europene; 3.- în prezent, România se află în pragul aderării. Pe de altă parte, realitatea internă a României devine, de la an la an, tot mai sumbră. Partidele, parlamentele, miniștrii, președinții se succed, dar viața rămîne aceeași: Nedreptatea crește, Nivelul de trai scade. Nivelul spiritual și cultural al populației se degradează. Justiția își dovedește, pe zi ce trece, Neființa. Libertățile și drepturile omului figurează doar pe hîrtie. în realitate, populația nu are nici un cuvînt de spus și este împiedicată prin toate mijloacele, să murmure măcar! Libertățile comerciale și libera concurență sînt aberant îngrădite și anulate prin tot felul de pretexte legiferate. Impresia mea este că România merge – pîș-pîș – spre Dictatură. Majoritatea oamenilor muncesc 10-12 ore zilnic, pentru un salariu de 100 euro lunar. Taxele, impozitele și prețurile la produse și servicii sînt mai mari ca în U.E. Oamenii de afaceri întîmpină o mulțime de piedici în dorința lor de a se dezvolta. Reușesc numai cei care plătesc „taxe de protecție permanente”.
Eu personal nu doresc, în acest context, ca România să adere la U.E. Sînt mai mult „contra” decît „pro”. De ce? Pentru că abia atunci poporul român – paradoxal – va fi adus în stare de LEGITIMĂ SCLAVIE. Și nu de către puterile europene, ci de către proprii săi stăpîni din interior. (Gheorghe CHIȚIMUȘ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.