Greva ceferiștilor de la „Mișcare – comercial”, Drum de fier și USIFER – Atlas a durat, precum o minune, doar trei zile, după ce Tribunalul București a suspendat protestul acestora. O decizie pe care ceferiștii băcăuani o vor respecta întocmai. „Vom respecta decizia Tribunalului și vom aștepta să vedem ce se întîmplă în următoarele 30 de zile, timp în care trebuie să aibă loc negocieri între sindicate și adminsitrație. După cele 30 de zile vom vedea ce spun oamenii, dar, personal, întotdeauna am fost de părere că poți obține mai multe la masa tratativelor”, ne-a declarat Mihai Apetrei, liderul sindicatului „Mișcare – comercial” din Bacău. în aceste condiții, protestul ceferiștilor a revenit la forma inițială, mecanicii de locomotivă și vagonarii fiind singurii care au rămas în grevă, după ce aceeași instanță le-a dat, pentru a treia oară, cîștig de cauză în fața Ministerului Transporturilor și a companiei CFR S.A. La rîndul lui, programul de circulație al trenurilor a revenit la forma de săptămîna trecută, adică, începînd de ieri, circulă o treime din numărul total de trenuri după un program pe care îl prezentăm alăturat. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.