Mai sînt tinerii interesați de cultură?

Redacția Ziarul de Bacău

Peste tot se poartă ideea că tinerii sînt interesați doar de distracții și mers prin baruri. Poate, într-o oarecare măsură, este adevărat. Credem asta pînă la proba contrarie. E evident totuși că este mult mai ușor să te plafonezi lîngă o masă, cu un pahar de bere în față, decît să încerci să înțelegi tainele destul de grele ale artei. Adevărul e că și arta din zilele noastre provoacă, uneori, reticențe, fiind cam greu digerată de cei cărora le este un pic mai lene să-și pună neuronii în funcțiune.

De multe ori, apare problema banilor. Mulți zic că nu le este tocmai ușor să plătească biletul la intrarea în teatru sau la spectacolele artistice (și nu mă refer la muzica modernă, pentru care toți găsesc banii necesari). Alții motivează că nu au cu cine să meargă, prietenii lor preferînd un alt gen de distracție. Peste tot se găsesc motive.

Uneori se mai fac așa-zisele „ieșiri cu clasa”, care au ca scop deschiderea elevului spre ceea ce înseamnă artă. În acest fel, rolul diriginților este unul foarte important, ei fiind „deschizătorii de drumuri”. Bineînțeles că și aici se întîmpină multe greutăți. Chiar cu riscul de a primi absențe, tînărul nu tocmai dornic de a pătrunde în fascinanta lume a artei, are tendința de a pleca de la respectiva oră de dirigenție, el înlocuind astfel vizita la muzeu sau expoziție cu o vizită în bar sau în parc (mai ales acum, după ce a dat firul ierbii).

Articolul acesta nu s-a născut însă din dorința mea de a răspunde la întrebarea „sînt tinerii interesați de artă”, ci fiindcă o întîmplare m-a făcut să cred că doar mediul în care trăim ne-a făcut să fim mai nepăsători față de ce se întîmplă în jurul nostru. De curînd am fost în Iași și, deși eram acolo pentru a nu știu cîta oară, am hotărît totuși să mai parcurg încă o dată lumea capitalei Moldovei. Seara, un prieten care era student acolo, mi-a propus să mergem să vedem o piesă de teatru. Am fost imediat de acord. Mirarea mea a venit în momentul în care mi-a zis că intrarea este gratuită. Seara, cînd am ajuns acolo, am văzut că sala era arhiplină, ba chiar mai erau tineri care așteptau afară. Mai toți cei prezenți acolo erau studenți. Asta m-a făcut să mă gîndesc dacă era oare plină sala pentru că intrarea era gratuită sau poate pentru că odată cu vîrsta îți dai seama că nu mai contează atît de mult statul la bere în fiecare seară cu prietenii. Trebuie oare să ajungem la facultate pentru a ne da seama de importanța artei? (Roxana SOLOMON)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.