Cea mai mare parte dintre acționarii societății RoStylle Bacău au hotărît majorarea capitalului social al acesteia cu aproape 2,5 miliarde de lei. Operațiunea ar trebui încheiată în mai puțin de două luni. Pentru aceasta, RoStylle va emite 99.000 de acțiuni cu valoarea nominală de 25.000 de lei, iar majorarea de capital trebuie făcută prin aporturi în numerar sau prin compensarea unor creanțe lichide și eligibile asupra acestei societăți cu acțiunile acesteia. La subscripție pot participa numai acționarii societății RoStylle. Societatea provine din întreprinderea care a admninistrat în Bacău spații comerciale și localuri publice. Aceasta a fost privatizată în anul 2000, iar acțiunile societății au trecut succesiv în mîinile mai multor acționari. RoStylle a fost listată și pe piața de capital Rasdaq, dar delistată în 2002. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.