Mămică la 16 ani

Redacția Ziarul de Bacău

O tînără din Bacău a devenit mămică la numai 16 ani. Bianca P., elevă în clasa a zecea la un liceu băcăuan, a adus pe lume un băiețel de patru kilograme. Cînd majoritatea copiilor se pregătesc pentru un nou an școlar, Bianca nu știe dacă își va asuma rolul de mamă sau va merge în continuare la școală. Fata a rămas însărcinată cu un baiat de 17 ani, tot din Bacău, dar pentru că familia nu o sprijină, vrea să dea copilul la un orfelinat. „Eu îmi doresc să îl țin, tata ar vrea și el, dar mama nu este de acord. Ne descurcăm destul de greu cu banii, mai am trei frați, iar băiatul nu își permite nici el să îl crească. În plus, nu mai vorbim. Eu aș vrea să merg și la școală, dar nu știu ce o să fac”, ne-a declarat tînăra mămică.

Cazurile de tinere mămici aflate pe băncile școlii au crescut în ultimul timp. „Cauza nașterilor la fete tinere, cu vîrsta între 14 și 18 ani, este lipsa educației sanitare și sexuale. Lipsa cunoștințelor despre metodele de contracepție fac ca aceste tinere să rămînă gravide și să își dea seama prea tîrziu că au rămas însărcinate. Familiile nu le sprijină și atunci sînt nevoite să își abandoneze copii. Am avut emoții cu această sarcină, dar fata a născut natural un copil de patru kilograme”, ne-a declarat Geta Drăghici, medic ginecolog la Maternitatea Bacău. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.