Mănăstirea din livadă

E greu să-ți imaginezi că poate exista o mănăstire într-o livadă cu meri. Și așezată nu aiurea, între copaci, ci pe locul unei foste ferme pomicole. Aceasta este mănăstirea „Sfîntul Mina”, situată la ieșirea din Plopana, pe drumul ce duce la Lipova. O zonă în care nu vezi țipenie de om, populată, de-o parte și de alta, doar de copaci. Că acolo a fost o fermă, îți dai seama imediat cum ieși de pe șoseaua al cărei indicator, îndreptat spre dreapta, te informează: „Mănăstirea Sfîntul Mina – 300 metri”.
La intrarea în curtea mănăstirii, mașina trebuie să treacă peste o basculă, un cîntar imens, din care n-a mai rămas decît suportul de beton. Mai încolo, o construcție comunistă, dărîmată, și altele păstrate într-o stare mai bună. „Aici, unde este dărîmat, erau dormitoarele pentru tinerii care veneau să lucreze pe vremuri în fermă. A început să se deterioreze, așa că am dărîmat-o, iar din cărămizi ne-am apucat să ridicăm biserica”, ne-a spus unul dintre călugări. Curioși să aflăm mai multe despre această mănăstire, prea puțin cunoscută de băcăuani, l-am căutat pe stareț. „Nu este aici. Este în sat, la Gheorghe Roman, să repare mașina”, ne-a spus călugărul. Așa că ne-am dus în Plopana, la mecanicul auto. Nu ne-a fost greu să-l găsim pe stareț. Om voinic, cu barba scurtă, părintele Ghenadie s-a arătat foarte deschis să ne spună cum stau lucrurile la „Sfîntul Mina”. Din privirea sa, se vedea că este unul dintre acei călugări care se luptă din greu pentru a reuși să ridice cît mai repede și mai frumos sfîntul lăcaș al mănăstirii. Nu se plînge de condițiile pe care le are acolo. Are experiența vieții monahale de peste 20 de ani, prin locuri consacrate din Moldova. „Am fost călugăr la mănăstirea Putna și la mănăstirea Rîșca. în 2001, am venit aici, la rugămintea unui fost coleg, care mi-a spus că ar avea nevoie de mine. Așa că am plecat de la Botoșani și am venit aici”, ne-a declarat preotul stareț de la „Sfîntul Mina”.
Are în subordine doar șapte oameni. „Doi sînt călugări, unul este diacon, și restul sînt rasofori, adică în treapta cea mai joasă a călugăriei. Nu e ușor, mai ales că doi dintre ei sînt bolnavi”, ne-a explicat starețul Ghenadie. Cu toate acestea, călugării au reușit să achite toate ratele pentru a cumpăra cu acte în regulă fosta fermă. Spațiile sînt bine administrate. Se mai păstrează o serie de clădiri, în care funcționează paraclisul, chiliile călugărilor, dar și sectoarele pentru porci, vite, oi și păsări. „Ne gospodărim singuri. Creștem animale pe care le vindem. Banii îi strîngem și mai achiziționăm o parte din materialele necesare pentru a înălța biserica. Pînă acum a fost mai ușor, pentru că am avut cărămidă. De acum, va fi mai greu, dar nu ne descurajăm”, a precizat părintele Ghenadie.
însă descurajarea nu există, mai ales cînd se gîndesc la roadele munciii lor. „De ce să-mi pară rău că am ajuns aici? E o satisfacție. Un înțelept spunea cam așa: Iubește-l pe Dumnezeu și fă ce vrei. Este foarte important acest lucru. Muncim, dar rămîne ceva de pe urma noastră”, a mai spus părintele Ghenadie.
Acum a început postul, dar călugării de la „Sfîntul Mina” nu-și fac probleme. „Avem și grădină, ne ocupăm și de agricultură și avem legume suficiente. Nici nu se pune problema de a nu ține postul”, ne-a mai spus starețul mănăstirii. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!