Parcul Municipiului Onești a găzduit, la sfîrșitul săptămînii trecute, cea de-a V-a ediției a manifestării „Împreună sîntem puternici”, dedicată copiilor în dificultate și a celor cu nevoi speciale. În sprijinul copiilor de la Complexul de Servicii Comunitare Onești (în număr de peste 100, dintre care 17 imobilizați în cărucioare) au venit voluntari, elevi ai grădinițelor, școlilor generale și liceelor din Onești. Scopul acțiunii a fost de a-i include, chiar și pentru o scurtă vreme, în comunitatea în care trăiesc pe cei defavorizați, pentru a se integra în societate ca oricare alt copil. Au participat și voluntari de peste hotare, care desfășoară această activitate nobilă în Onești, precum și copiii din asistența maternală și cei cu boli speciale.
Cu acest prilej, elevii Colegiului Național „Grigore C.Moisil” Onești au organizat o acțiune în scop caritabil, fondurile strînse fiind donate Orfelinatului Onești. (Ion MORARU)
Lasă un răspuns