Manuale noi pentru elevii din clasa a treia

Administrator

Elevii care anul viitor vor intra în clasa a treia vor învăța după manuale complet modificate. Ministerul Educației și Cercetării a decis să îmbunătățeasăcă actuala programă școlară, lucru care implică și schimbarea conținutului manualelor. „Ca să le aducem la cunoștință învățătorilor noua ofertă a manualelor care au cîștigat licitația, vom organiza expoziții în centrele metodice. Aceasta va fi deschisă începînd de luni și, în funcție de alegerea făcută, vom da comandă pentru noile manuale”, a precizat Eugen Teirău, inspector pentru învățămîntul primar la ISJ Bacău. învățătorii care anul viitor vor preda la clasele a treia vor putea alege între patru manuale de limba și literatura română, nouă manuale de matematică, șapte de științe ale naturii, și cîte trei de educație civică, educație muzicală, franceză, engleză și cinci de religie.
Pentru a veni în sprijinul învățătorilor și a-și promova manualele, editurile care au cîștigat oferta vor organiza o întîlnire în Bacău cu autorii. Aceasta este programată pentru miercuri, 26 mai, începînd cu ora 15,00, la Colegiul Pedagogic „Ștefan cel Mare” din Bacău. Schimbarea manualelor nu va implica în nici un fel părinții elevilor, acestea urmînd să fie destribuite gratuit de la școală. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.