Societatea Agricola Bacau apare pe primul loc in „topul notorietatii”, alcatuit pe baza unui studiu realizat de compania de cercetari ISRA Center Marketing Research pentru revista Magazinul Progresiv (numarul din luna octombrie) privind identificarea comportamentului de consum al carnii de pui si identificarea comportamentului de achizitie pentru aceeasi categorie. Consumatorii respondenti au identificat 11 fabricantii ale caror produse ajung pe masa lor, dintre care Agricola ocupa primul loc, cu un punctaj mai mare cu 50% fata de urmatoarea clasata, societatea Transavia.
Analistii pietei carnii din Romania au observat ca in aproape toate gospodariile, in procent semnificativ, consumul de carne de pasare este mai mare decit cel de carne de vita, de porc sau de peste. Astfel, a fost comandat studiul asupra comportamentului consumtorilor, care a avut loc in luna august. Conform acestui studiu, societatea Agricola este prima marca mentionata in toate regiunile tarii, la categoria „raspuns asistat”, invariabil. De la locul al doilea, in functie de regiune clasamentul arata altfel. In regiunile Crisana-Maramures si Transilvania, chiar daca respondentii au preferat marci locale, acestea au fost musai alaturi de Agricola. De asemenea, in cazul notorietatii asistate Agricola ocupa primul loc in topul preferintelor fata de anumiti producatori indiferent de virsta, in timp ce pentru urmatoarele locuri din top parerile sint impartite.
Romanii prefera carnea de pui
Carnea de pui se consuma, in Romania, de regula de trei ori pe saptamina, dar sint si consumatori care o prefera zilnic. Un lot mult mai mai mic o consuma doar de doua-trei ori pe luna. Dar, Moldova se numara printre zonele in care frecventa de consum este mai ridicata, de patru-cinci ori pe saptamina. Pulpele de pui si pieptul de pui sint cele mai cautate. Totusi, in Moldova, pulpele superioare iau locul pieptului de pui in mod frecvent pe masele consumatorilor. De asemenea, Moldova se afla la media dintre Banat si Oltenia, unde carnea de pui se consuma foarte rar, respectiv foarte des.
Profilul consumatorului este in schimbare
Agricola Bacau trimite, zilnic, pe piata, circa 100 de tone de carne si produse din carne (din care aproape jumatate se valorifica prin hiper si supermarketurile din Romania) si circa 250.000 de oua. Societatea isi concentreaza interesul pe dezvoltarea depozitelor sale zonale, pentru comertul angro, si face eforturi pentru optimizarea transporturilor pe structura de marfuri pe care le produce pentru zonele mai departate de Bacau: Ardealul, Banatul, sudul tarii, Constanta. „De asemenea, vrem sa translam, in cel mai scurt timp posibil, comertul de carne congelata catre carnea refrigerata, transata, ambalata in atmosfera controlata, care a cistigat foarte multi adepti in ultimul timp” – ne declara, cu ceva timp in urma, presedinele companiei, Gheorghe Antochi. Agricola detine, in prezent, o retea proprie de 25 de magazine, dar si cinci depozite zonale, livreaza 40% din productie in supermarketuri, 15% in propriile magazine si 10% la export. Compania ia in calcul schimbarea profilului consumatorilor de produse din carne de pasare. „Puterea de cumparare – opina Gheorghe Antochi – este una destul de scazuta in rindul populatiei si, din acest motiv, are prioritate pretul, in primul rind, nu calitatea. Dar din ce in ce mai larg este segmentul celor care urmaresc intii calitatea, citesc cu atentie etichetele. Am incercat sa ne adaptam cu un ceas mai devreme la aceste cerinte”. Structura clientilor produselor din Agricola s-a schimbat radical. Pina acum cinci ani, jumatate din productia realizata aici se desfacea prin magazinele proprii sau direct de la poarta fabricilor companiei. Astazi, se duc fabricantii cu produsul la poarta supermarketurilor si comerciantului si trateaza cu ei daca ii primesc sau nu.
cristina ciocan a zis
cei de la agricola sunt hoti paranoici . de 16 ani nu au dat dividente pe actiuni . rusine!
Mihaela a zis
Felicitari pentru rezultatele remarcabile! odata in plus trebuie sa ne bucuram ca ele sunt un argument in plus in favoarea acordarii de dividende actionarilor ,care nu au vazut niciodata asa ceva si care spera totusi ;atatia ani de reinvestire a profitului alaturi de celelalte „brese” sunt de ajuns!
Altfel toate aceste articole laudative sunt numai cu scop electoral!
silvia huzum a zis
ii dau dreptate d-nei ciocan in legatura cu agricola …sunt niste HOTI la drumul mare.