Reprezentanții Prefecturii, Direcției Silvice, Inspecției Silvice și de Vînătoare, Poliției și Jandarmeriei s-au întîlnit din nou ieri, pentru a pune la punct un program de măsuri pentru deblocarea marcărilor pe Valea Muntelui și punerea în valoare a produselor accidentale. Primul pas care trebuie făcut în acest sens vizează preluarea în pază a pădurilor de către Direcția Silvică. „De asemenea, trebuie făcută identificarea, marcarea și aprobarea spre exploatare a produselor accidentale și mai ales monitorizarea acestei exploatări de către instituțiile cu atribuții în acest sens – Direcția Silvică, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vînătoare, Poliția și Jandarmeria. Este foarte important acest aspect, pentru a nu ne trezi că oamenii exploatează și arborii în picioare. Este însă și foarte greu să monitorizezi pădurea a 15.000 de proprietari de pe Valea Muntelui. Sînt înființate puncte de control, se vor constitui patrule și sperăm să nu fie probleme”, a declarat Mihai Florescu, inspectorul șef al ISV. Conform acestuia, marcările s-ar putea debloca parțial chiar de săptămîna viitoare, dacă Ministerul Agriculturii va da undă verde. „Este foarte important să se rezolve această problemă, astfel încît să se dezamorseze și nemulțumirea oamenilor din zonă. Totul depinde însă de Ministerul Agriculturii, care va trebui să revină asupra deciziei luate după controlul din 2005, prin care interzicea tăierea și valorificarea materialului lemnos”, a mai arătat Mihai Florescu. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.