Mari sărbători creștine

Nașterea Sfîntului Ioan Botezătorul

* înainte – mergătorul Domnului (în profeții)

în ziua a douăzeci și patra a lunii iunie, zi cu lumină plină de vară după solstițiu, sărbătorim nașterea Sfîntului Ioan Botezătorul ca simbol al Luminii pline a lui Hristos, înaintea Căruia a fost trimis, așa după cum Nașterea Domnului o sărbătorim la cîteva zile după solstițiul de iarnă, ca simbol al venirii Sale mesianice la „plinirea vremii” (Galateni 4, 4) pentru a scoate lumea din întuneric: „Cei ce locuiți în latura și în umbra morții Lumină va străluci peste voi” (Isaia 9, 1).
Toți sfinții (Duminica I după Rusalii este duminica cinstirii „tuturor sfinților”), mucenici, mărturisitori și cuvioși sînt sărbătoriți de-a lungul anului în calendarul creștin de ziua sfîrșitului vieții lor, după cum cere Scriptura: „Priviți cu luare aminte la sfîrșitul vieții lor și urmăriți-le credința” (Evrei 13, 7). Numai de trei ori întîlnim în calendar sărbători de sfinți la ziua lor de naștere: Nașterea Domnului (25 decembrie), Nașterea Maicii Domnului (15 august) și Nașterea Sfîntului Ioan Botezătorul (24 iunie). Aceste zile de naștere s-au trecut în calendar pentru că ele sînt legate de momente decisive din istoria mîntuirii omului și de semne minunate ale lucrării lui Dumnezeu pe pămînt.
Evenimentul nașterii Sfîntului Ioan Botezătorul constituie împlinirea unei profeții a profetului Maleahi făcută cu patru sute de ani înainte de venirea Mîntuitorului, în care Dumnezeu îl numește pe Sfîntul Ioan „îngerul Meu”. Profeția este aceasta: „Iată Eu trimit pe îngerul Meu și va găti calea înaintea feței Mele și va veni îndată în templul Său Domnul pe care îl căutați și îngerul Legămîntului pe care îl doriți” (Maleahi 3, 1). Iisus a citat această profeție cînd îl caracterizează pe Sfîntul Ioan ca pe cel mai mare dintre profeți: „mai mult decît proroc” (Matei 11, 9).
Dar nașterea Sfîntului Ioan Botezătorul a fost vestită și de îngerul Gavriil, întocmai ca și nașterea Mîntuitorului (Luca 1, 11, 36).
Dacă susținem că aceste nașteri sînt semne ale lucrării lui Dumnezeu pe pămînt, tot așa trebuie să spunem că lucrarea lui Dumnezeu a fost posibilă prin credința, rugăciunea și viața curată, după voia Sa, a celor ce au cerut ajutorul Său. Ca și părinții Sfintei Fecioare (Ioachim și Ana), părinții Sfîntului Ioan – Zaharia și Elisabeta – erau oameni „drepți” înaintea lui Dumnezeu. Prin rugăciunea lor, însuși Dumnezeu a realizat pe pămînt lucrarea Sa de mîntuire (răscumpărare) a oamenilor: „Prin sfinții care sînt în pămîntului Lui minunată a făcut Domnul toată voia Sa între ei” (Psalm 15, 3).
Din cuvintele Sfîntului Arhanghel Gavriil (Luca 1, 15-17) reiese că scopul „trimiterii” Sfîntului Ioan de către Dumnezeu a fost pregătirea poporului pentru primirea lui Mesia, pentru „întoarcerea inimilor” la Legea lui Dumnezeu, Legea lui Iahve, Celui fără de moarte. Această lucrare a lui Ioan a fost confirmată de Iisus astfel: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca să credeți în Acela pe care El L-a trimis” (Ioan 6, 29). „Inimile” care nu se vor „întoarce” la Dumnezeu prin Sfîntul Ioan „nu-L vor putea primi pe Mesia și de aceea âl vor prigoni și osîndi la moarte”.
Zaharia, tatăl pruncului Ioan, a profețit despre el la naștere: „Iar tu, pruncule, proroc al Celui Prea înalt te vei chema, că vei merge înaintea feței Domnului ca să gătești căile Lui, să dai poporului Său cunoștința mîntuirii întru iertarea păcatelor prin milostivirea Dumnezeului nostru cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de sus… (Luca 1, 76-79). „Iertarea păcatelor” este subliniată aici ca o condiție a dobîndirii „cunoștinței mîntuirii” pe care avea s-o propăvăduiască Sfîntul Ioan Botezătorul.
Din toate aceste profeții rezultă importanța persoanei și a lucrării Sfîntului Ioan Botezătorul văzut ca „înainte – Mergător” al Domnului Hristos al Cuvîntului care „trup S-a făcut”. De altfel, însuși Iisus a rostit cuvinte de laudă cu privire la persoana și lucrarea Sfîntului Ioan: „Acela era făclia care arde și luminează și voi ați voit să vă veseliți o clipă în lumina Lui” (Ioan 5, 35).
Toți cei ce cred în Mîntuitorul Hristos doresc să vadă Lumina Sa, veselindu-se de strălucirea „făcliei” Sfîntului Ioan pentru totdeauna, mereu și nu doar „o clipă”, deoarece ea este o adevărată călăuză către „Lumina” mîntuitoare a Domnului, care în întunericul din lume nu poate fi văzută cu ușurință.
După cum s-a profețit despre înainte-mergătorul Domnului, așa a și fost Sfîntul Ioan Botezătorul, fiul preotului Zaharia și al Elisabetei. Noi ne „veselim” mereu la lumina „făcliei” sale, căci el a simțit „calea Domnului” înaintea venirii Sale. El a simțit Fața lui Dumnezeu care este „lumină” și viața Sa care este „dreptate și pace”. Față de această „cale a lui Dumnezeu”, oamenii cu „căile lor strîmbe” trebuie să se întoarcă, să se îndrepteze dacă vor să fie căutați, „cercetați” și ajutați de Dumnezeu.
Așa să facă Dumnezeu și cu noi! (pr. prof. dr. Constantin LEONTE)de naș

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!