Mașinile autohtone sînt la putere la primăriile de la țară

Administrator

Mașinile autohtone dețin supremația în primăriile din mediul rural, dar și la instituțiile publice. O lege obligă edilii să își achiziționeze doar mașini de proveniență românească, dar sînt și primari care au reușit să își ia mașini străine la primării înainte ca legea să intre în vigoare. „Daciile” și „Loganurile” sînt cele mai prezente mașini în parcurile auto ale primăriilor. O situație a parcului auto de la primăriile din județ nu există nicăieri, nici la Consiliul Județean (CJ) Bacău. „Nu avem o astfel de situație deoarece primăriile sebucură de autonomie locală. Noi împărțim bugetul la început de an și din acești bani se repartizează fonduri pentru achiziționarea de mașini acolo unde nu sînt sau pentru întreținerea celor existente”, ne-a declarat Angela Bogea, vicepreședinte la CJ Bacău.
Primăria din Berești -Tazlău este înzestrată cu o Dacie Break, din 2002. „Am cumpărat mașina în 2002. Primăriile, conform legii, își pot cumpăra o mașină. Lunar avem o cotă de benzină de 200 de litri. Nu avem șofer angajat, pentru că grila nu prevede și un astfel de post, dar mașina este condusă de personalul primăriei, majoritatea avînd permise auto”, ne-a declarat Cornelia Mihai, contabil la primăria din Berești – Tazlău. La Mănăstirea Cașin, tot „Dacia” este la putere, dar „Berlină”. „Este produsă în 1998, dar noi o avem din 2002. Am avut noroc și nu am dat bani pe ea, că este donație de la Senat. Dar să știți că e mai bine cu Dacii, chiar dacă se strică mai des. întreținerea este mult mai ieftină. Vrem să ne mai luăm una nouă, dar asta depinde de buget. Ne gîndeam la un Logan, pentru anul viitor”, ne-a declarat și Nicolae Gheorghiță, viceprimarul comunei. La Podu Turcului, tot Loganul este la putere, cumpărat în urmă cu aproape două luni. La Motoșeni, mijlocul de transport este tot o „Dacie”, dar „Papuc”. „E mai îndemînoasă și poți căra cu ea și diferite materiale. Ne-ar mai trebui o mașină, dar din moment ce am cumpărat una nu mai putem. Comuna este mare și e mult de umblat”, ne-a declarat viceprimarul Silviu Sava. Din primărie în primărie am aflat și o comună unde mijlocul de transport al edililor este de proveniență străină. La Căiuți, primăria a achiziționat un „Renault Clio”. „Am vrut să ne luăm un Logan, dar era cu puțin mai ifetin decît Clio. Am făcut un calcul raportat la consum și ieșeam net mai bine cu Clio, așa că l-am cumpărat. Avem și o Dacie 1310, de la Camera Deputaților. Am făcut mai de mult cerere pentru mașină și am obținut-o. Avem și un șofer angajat, pentru că e mai bine ca mașina să fie condusă de o singură persoană, să aibă grijă de ea și nu de fiecare, cum apucă”, ne-a declarat Iulian Durlan, primarul din Căiuți.
Majoritatea primarilor se plîng că 200 de litri de benzină, cînd înseamnă cota lunară, sînt prea puțini și că de multe ori, personalul din primării trebuie să pună bani din buzunar pentru transport.

Mașini donate de parlamentari

O parte din primăriile din județul nostru au fost scutite să dea bani pe mașini. Acestea, de regulă cele mai sărace și cu un buget mic, au primit mașinile drept donații de la parlamentarii băcăuani. „în județul nostru sînt 15 mașini donate de deputații sau senatorii de Bacău”, a precizat Angela Bogea. Mașinile au fost donate către primăriile unde edilii sînt colegi de partid cu parlamentarii. Astfel de mașini au ajuns la Asău, Bogdănești sau Onești. Ultimul lot a venit în toamna trecută, cînd mașinile „Dacii” ale parlamentarilor au fost schimbate cu „Loganuri”. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.