Consiliul Județean (CJ) Bacău a rămas fără benzină. Cel puțin așa susțin șoferii instituției, care se plîng că mașinile stau pe dreapta. Motivele ar fi acelea că ori nu s-ar fi organizat licitația pentru desemnarea firmei care să livreze cota de combustibil, ori licitația a fost adjudecată, dar nu a venit încă benzina. Dragoș Benea, președintele instituției susține, însă, că există benzină. „Licitația a fost adjudecată de societatea «Rompetrol», așa că nu există motiv ca șoferii să se plîngă că nu există benzină”, a declarat președintele CJ Bacău. Instituția are în parcul auto cinci mașini și fiecare dintre acestea are o cotă lunară de 300 litri de benzină. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.