~3 min lectură 3 comentarii

Maternitatea Bacău a fost inaugurată după modernizare

Redacția Ziarul de Bacău

Clădirea Maternității Bacău a fost modernizată la nivel european. Investiția a durat aproape șase ani. Aproximativ 4.000 de copii se nasc aici anual.

Ramona IONESCU

Clădirea Maternității Spitalului Județean Bacău a fost inaugurată ieri, după aproape șase ani de la începerea proiectului de modernizare.

La inaugurare au participat europarlamentarii Daciana Sârbu, Minodora Cliveti și Cătălin Ivan, Nicolae Bănicioiu – ministrul Tineretului și Sportului, Vasile Cepoi – fostul ministru al Sănătății, în prezent consilier al prim-ministrului pe probleme de sănătate, Dragoș Benea – președintele Consiliului Județean Bacău, Mihai Șuștac și Vasile Tescaru – viceprimarii municipiului Bacău, Claudiu Năstasă și Ionel Floroiu – vicepreședinții CJ, Claudiu Șerban – prefectul județului Bacău, parlamentari băcăuani, medici, consilieri județeni și reprezentați ai autorităților locale.

Evenimentul a fost posibil prin eforturile echipei manageriale a Spitalului Județean de Urgență Bacău, susținută îndeaproape de Consiliul Județean Bacău, precum și de Ministerul Sănătății sau Banca Mondială. Consiliul Județean Bacău a suplimentat suma pentru investiție la patru milioane de euro, iar Banca Mondială a aprobat 2,5 milioane de euro.

„Este un obiectiv poate mai important decât Catedrala «Înălțarea Domnului» – a declarat Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean Bacău. Sute de mii de băcăuani au văzut lumina zilei în Maternitatea Bacău, iar faptul că lucrările au durat atât de mult a fost cauzat în mare parte de condiționările impuse de Banca Mondială”.

Maternitate de nivel european

„Modernizarea Maternității Spitalului Județean de Urgență Bacău se impunea pentru asigurarea calității actului medical – a declarat Dan Stoica, managerul SJU Bacău – condiție primordială atât pentru realizarea unei activități medicale performante în cadrul spitalului, cât și pentru a corespunde actualelor normative de calitate a serviciilor medicale impuse de Uniunea Europeană”. În prezent, Maternitatea Bacău este de gradul III, la nivel clinic universitar.

În 50 de ani s-au născut peste 250.000 de copii

Primele mențiuni referitoare la Maternitatea Bacău apar în anul 1860, când al doilea director al spitalului, dr. Frederic Muler, a donat un edificiu unde se află acum clădirea Maternității. Începând cu anul 1967, odată cu realizarea noii clădiri, numărul nașterilor a crescut constant, în anul 1967 înregistrându-se 5.343 de nașteri, iar în anul 1971 s-au înregistrat 5.575 de nașteri.

Vârful exploziei demografice în județul Bacău a fost înregistrat în perioada 1977 – 1980, cu o medie de 7.300 de nașteri pe an, pentru ca în anul 1989 să scadă la 5.760 de nașteri, iar în anul 2010 să ajungă la 4.200 de nașteri.

„În 50 de ani s-au născut aproape de două ori populația actuală a Bacăului – a declarat dr. Aurelia Țaga, director medical la Spitalul Județean Bacău. De la inaugurare și până în prezent, s-au născut aici peste 250.000 de copii”.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. V
    Valentin
    21 iunie 2013, 20:17
    0

    Cu spaga la medici cum ramane .

  2. r
    radu casapu
    24 iunie 2013, 12:03
    0

    S-a eliminat spaga de 5-10 lei de la receptie ?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.