Maxime și cugetări

Sacul și petecul

Vasile PRUTEANU

Cînd doi mîrlani se ceartă, e limpede că nu te poți aștepta decît la un șir grețos și nesfîrșit de bădărănii, caracteristice unui spectru larg al patologiei sociale. Ei se vor împroșca cu toate lăturile și dejecțiile mahalalei în văzul și spre stupefacția martorilor ocazionali. De la obrăznicie la nesimțire, de la proastă creștere la dezlănțuirea primară a patimilor, de la aroganță la tutuială, mîrlanii vor parcurge întregul spațiu al urîciunii de caracter cu o dezinvoltură dezarmantă. Fiecare se crede superior celuilalt, pe măsură ce spiritul lor coboară în tenebrele și subteranele mucegăite și urît mirositoare ale obscenității, reducînd dialogul la o sumă de acuzații și insulte reciproce. în zadar afirma Corneliu Vadim Tudor în disputa cu Gigi Becali că el, Tribunul, face parte dintr-o altă lume decît cea a oierului. Nici pe departe! Și unul și altul sînt exponenți de vîrf ai mahalagismului tipic românesc. âi desparte doar volumul de cunoștințe adunate într-o viață de om, dar neasimilate în substanța lor spirituală. âi unește, însă, aceeași cordialitate de gașcă, același impuls nestăpînit de a livra public – bășcălios și injurios, în egală măsură – isterii războinice.
Pățania lui Alin Ionescu (realizator de talk-show la Național TV), cînd a vrut să-i adune pe cei doi față în față, sper să fie învățătură de minte pentru toate televiziunile cu o foame pantagruelică de senzațional și dispute gongorice. Cu o seară înainte, Vadim Tudor îl făcuse albie de porci la OTV pe oier, iar acesta, înfierbîntat, dorea să-i răspundă cu aceeași monedă la Național TV. Mai abil, Vadim Tudor n-a răspuns invitației. Cred că știa ce-l așteaptă. Nu s-ar fi temut el nicidecum de oier. Nu ăsta a fost motivul absenței. Avea un deces în familie și în asemenea condiții ar fi fost indecent să se dea într-un spectacol pe cît de penibil pe atît de grotesc. Și-a trimis, în schimb, slugile parlamentare din PRM, mai moderate, mai ponderate, pentru un duel de asemenea calitate subculturală. S-a întîmplat, însă, ca intervenția telefonică a lui Lucian Bolcaș să coboare discuția pe cunoscuta pistă plină de zgura cleioasă a Tribunului. Victima a fost moderatorul. A simțit vîntul rece al urii unor inși deprinși numai să atace fără să primească replică sau să contraatace. „Ura este viciul sufletelor meschine; ele o alimentează cu toate puterile gîndului și fac din ea un pretext pentru tirania lor josnică” (Balzac). Crivățul urii și mahalagismului l-a crispat pe moderator, care a simțit îngustimea judecății petecului de pe sacul numit Vadim. „Cum e sacul, așa-i și petecul”. Sigur că intervenția era jenantă și descumpănitoare, pentru că Lucian Bolcaș mai lasă încă impresia unui om stăpînit și cumva mai rasat. Ei, aș! E tot un grobian indemolabil, plin de idiosincrazii, capabil să-l ignore ostentativ pe preopinent pentru a da impresia superiorității sale intelectuale. Dar, coboară cu același patos și jubilațiune sportivă în mîlul pîclos al imprecației, injuriei și insultei, chiar dacă se servește de un limbaj mai civilizat. „Există în unii oameni o anumită conduită țeapănă și insultătoare, mediocră în fond, care îi face să pară înțelepți. Lipsa de avînt a cugetării nu le poate conferi acestora decît aparența înălțimii de gînd, în timp ce spiritul, sufletul li se tîrăște în cel mai jalnic noroi” (La Bruyere).
Asemenea dispute exprimă foarte clar ceva din sminteala democrației noastre firave. Numărul mare de adulatori ai unuia, ca și ai celuilalt este îngrijorător. Sînt prea mulți indivizi cărora le merg la inimă gregaritatea și mitocănia certurillor subculturale. Probe clare ale precarităților educaționale și ale lipsei bunului simț, căpătat în cei șapte ani de-acasă. Așa că nu mă mir cum de scena politică se umple de personaje dubioase, pentru care propria opinie se dilată pînă a li se impune celorlalți cu aroganța unei dogme. ânțeleasă astfel, democrația nu pare altceva decît dreptul egal al tuturora de a se pronunța – oricum și despre orice – într-un limbaj suburban de o cutremurătoare insolență și irascibilitate. Obișnuiți cu diferendele zilnice dintre politicieni, dintre Putere și Opoziție, dintre diferiți indivizi cu o faimă publică artificial umflată de către televiziuni, aproape că nu mai observăm pericolul rutinizării oricărui eveniment și (pe acest fond) ascensiunea socială a unor inși departe de orice model demn de urmat. Ei sînt nostalgia dictaturii bunului plac, oameni pentru care libertatea e înțeleasă ca drept inalienabil al amenințării și nelegiuirii, al aroganței și supraevaluării propriei personalități. La aceștia, replica și injuria sînt rapide și definitive, orice și oricine putînd fi împroșcat cu noroi în aplauzele mulțimii de stadion. sînt exponenți de vîrf ai mahalagismului tipic românesc. âi desparte doar volumul de cunoștințe ad

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!