Maxime și cugetări

Nu-ți lăsa limba să-ți taie gîtul

Vasile PRUTEANU

Greu de crezut că țara noastră duce lipsă de oameni cu o gîndire superioară, cu imaginație și cunoștințe temeinice în domeniul lor de activitate. Micile ecrane ar vrea să ne convingă de faptul că chiar există un vid îngrijorător de inteligență, forțînd prezența unora și acelorași personaje, puse să se pronunțe în tot ce mișcă pe pămîntul patriei. Și nu se întîmplă asta numai cu politicieni cu o anumită cultură – cum este Vadim Tudor – puși să discute consecințele istorice ale ființării (o jumătate de veac) a comunismului autohton, după ce au conviețuit foarte bine cu ele, ba chiar au aderat cu prisosință la retorica incriminării „intelectualilor vînduți capitalismului”. Insul tună și fulgeră acum împotriva maghiarimii, plecînd de la niște reclamații ale secuilor din Vârghiș și Ditrău la Curtea Europeană a Drepturilor Omului – pîră neluată în seamă de nimeni. Faptul că întreține, zilnic, o polemică imbecilă cu Gigi Becali îl coboară la limita celei mai de jos idioțenii. în schimb, îl ridică pe oier în postura hilară de cel mai competent om de afaceri, prezent continuu cu sfaturile și injuriile lui de o abjecție amuțitoare. Tot într-o poziție de ubicuitate se prezintă și un respectabil jurnalist politic cu vocație profetică, dispus să comenteze fapte de cultură cu o pricepere aproximativă. Așa se face că C.T. Popescu ne plesnește în freză cu constatarea că „asta e ceea ce numesc eu, la un film, un hapy-end fericit”, comițînd un pleonasm cît toate zilele.
Ambiția nemăsurată de a fi pretutindeni și a-ți da cu părerea este un simptom de infantilism intelectual. Pentru că nu te poți pricepe profesionist în filosofie, sociologie, estetică, politică, cultură, sport, fără să gafezi impardonabil în anumite aprecieri. Aceeași lipsă de modestie o găsim și la Silviu Brucan, Ion Cristoiu, Iosif Boda și mulți alții, prezenți mai mult decît suficient cu presupusul cam în orice domeniu. Trebuie să ai geniu ca să le știi pe toate. „Geniul nu e o nebunie. Devine numai atunci cînd crezi că-l ai” – zice Nicolae Iorga.
Inventarul limitat de persoane fizice în gentila postură de omniprezență ne induce și ostilitatea acestora, acreala rîgîită din comentariile lor dubioase. „Ar fi bine ca niciodată să nu ne lăsăm prinși în chingile unei mizerabile logorei ostile pentru a deduce concluzii inchizitoriale, insuflate de amarnica strășnicie sadică a oamenilor ce-și arogă dreptul de a vorbi în numele tuturor”, ne avertiza Dostoevski. Dorința de a te înfățișa lumii peste nivelul de suportabilitate dovedește lipsă de modestie, echivalentul dorinței nebune a politicienilor de a-și crea imagine publică cu orice preț. Dorință, de altfel, pierzătoare. „Dintre toate virtuțile, modestia e cel mai greu de atins. Nimic nu dispare mai greu ca dorința de a avea păreri despre orice” (T.S. Eliot).
De altfel, cred ca și Oscar Wilde, că „e un cinic cel ce cunoaște prețul tuturor lucrurilor, dar nu cunoaște adevărata valoare a niciunuia”. Oare nu e prea mult pentru o sumă de personaje omnisciente să populeze cote atît de masive ale spațiului public? S-or fi pricepînd atît de bine să analizeze cu competență evenimente politice interne și internaționale, cărți, filme, spectacole teatrale, sisteme și cote de finanțări în industrie, agricultură, sănătate, cultură, drepturi ale minorităților religioase sau sexuale? Ori dau în bobi ca orice țață care se respectă, trăgînd concluzia că știu pe ce drum trebuie îndreptată țara și lumea românească? Poate că ar fi suportabili acești atotștiutori dacă nu ne-ar îneca cu o doză masivă de mizantropie politică, mirosindu-le urît cam orice inițiativă social-economică și juridică. „Mizantropia este soiul acela de deșertăciune ce stă ascunsă sub o piele de arici. Inima unui mizantrop nu sîngerează niciodată; se contractă” scria cu acuitate Honore de Balzac. Cîteodată e bine să mai recitim opere de mult uitate, ca să nu lăsăm limba să ne taie gîtul.ia că știu pe ce drum trebuie îndreptată țara și lumea românească? Poate că ar fi suport

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!