Maxime și cugetări

Mormîntul faraonului

Vasile PRUTEANU

Știți ce este un mormînt de faraon? Nu știți, că dacă ați fi știut ați fi spus. Dacă v-ați uitat cumva pe OTV la locuința din Zambaccian a lui Adrian Năstase v-ați putut face o idee despre cum arată în interior mormintele faraonilor. O adunătură amețitoare de obiecte de valoare sau kitsch-uri, care mortului nu-i pot folosi la nimic. Ascunse în piramide uriașe, mormintele faraonilor sînt ținta profanatorilor, a jefuitorilor de tot soioul ce vor tulbura în veșnicie somnul celor ce au adunbat cu avariție averi copleșitoare. Construcțiile fabuloase au provocat moartea a mii de oameni numai ca să satisfacă ambiția și lăcomia unui ins situat deasupra tuturor semenilor săi. Să nu credeți cumva că averile lui Adrian Năstase și ale baronilor păstoriți politic de el n-au provocat victime de ordinul miilor: prin înfometare, prin sărăcire continuă, prin lipsa medicamentelor, prin scăderea catastrofală a veniturilor, prin creșterea aberantă a prețurilor. Ambițiile faraonice de avere și jaful nerușinat practicat de lacoma clasă politică au determinat o masă enormă de oameni să-și ia lumea în cap ca să devină servanți în Italia, Spania, Israel, Germania și în alte țări europene. Creierele mai dotate au migrat pe alte continente pentru a-și căuta norocul printre străini, scîrbite de lăcomia de hienă a noii burghezii ridicată în fruntea țării sub oblăduirea tătucului Iliescu. „Toate ambițiile sînt admisibile (chiar și cele ale faraonilor), în afara celor ce se înalță pe nenorocirile, credulitatea și sărăcirea oamenilor” (Balzac). Dar, oare, care ambiții de îmbogățire nemăsurată nu se înalță pe acestea? Patima îmbogățirii este întocmai puhoaielor dezlănțuite. Aduce, odată cu mîlurile și murdăriile ei, nenumărate nenorociri și suferințe concetățenilor pe care-i nedreptățește, mai ales din înălțimea scaunului de prim-ministru.
Cu chiu – cu vai s-a pus în mișcare Justiția. N-am văzut măcar un singur cercetat de DNA care să nu acuze ingerințe și persecuții politice, spre uimirea întregii țări care nu-și poate explica de unde le-au căzut baronilor în buzunare milioane de dolari imediat ce am ieșit dintr-o dictatură ce n-a lăsat nici o șansă de îmbogățire nimănui, în afară de familia dominatoare a ceaușiștilor. Walter Scott avertiza întreaga civilizație a lumii că „onorurile și bogăția schimbă caracterul oamenilor”. Observația s-a dovedit exactă și în cazul României. Indivizi ce nu însemnau nimic, nici moral, nici intelectual, au urcat cu rapiditate scara socială imediat ce au fost aleși, orbește, în demnități administrative, politice sau de stat. Și s-au îmbogățit peste noapte, uitînd că – în raport cu istoria – „viața unui om e mai puțin de o clipită” (N. Iorga). Nici nu puteam bănui cîtă dreptate avea Balzac cînd scria: „avarii nu cred în viitor; prezentul este totul pentru ei. Această constatare aruncă o lumină îngrozitoare asupra epocii actuale, cînd banul domină legile, politica și moravurile”. Pentru că „ticăloșii cred că nimic nu se poate face fără ticăloșie” (T. Fuller). Atacul virulent al procurorilor asupra suspecților de fraudă (cu averile afișate ostentativ în ochii oamenilor), îi dau dreptate lui La Fontaine cînd scria că „în vreun chip oarecare, înșelătorii sunt întotdeauna prinși”. „Faptele ticăloase se arată / Chiar dacă le acoperă țărîna toată” îi spunea prințul Hamlet prietenului său Horațio. Atunci, desigur, și mîndria merge în față și rușinea o urmează.
Am avut prilejul să vizitez cîteva „locuințe” (de fapt, hardughii placate în marmură de Rușchița) ale unor îmbogățiți, urcați în funcții publice doar prin temeritate verbală și demagogie, oameni care ilustrează specia jalnică și periculoasă a ignoranților ce se crerd atotștiutori. Aproape fără excepție m-a izbit aspectul de cavou fastuos, de mormînt faraonic, parfumat cu spray, în care clocește miasma. Fiecărui proprietar (cu pieptul umflat de mîndrie pentru avuția sa orbitoare) i-am pus întrebarea: ce faci cu bogăția dacă n-ai veacuri înaintea ta pentru a o putea folosi pe toată? Răspunsul a sunat, invariabil: am adunat pentru că eu nu sunt prost ca ceilalți, ăsta-i adevărul! Nici un argument, nici o logică nu aveau puterea de a-i convinge că ei confundă adevărul cu interesele proprii, că separă stupid dreptatea de folos alergînd gîfîind după cel din urmă. Această atitudine este – după părerea lui Socrate – „neștiința de cea mai joasă speță”, tocmai aceia ce te-ndeamnă să te avînți în politică, ca să obții foloase. Atît vastul apartament al lui Adiran Năstase, cît și vilele noilor baroni sînt traversate de coridoare, de camere pline de obiecte de un gust îndoielnic, în ciuda modernității lor. Senzația de mormînt faraonic se insinuează cu viclenie în sufletul vizitatorului sau al privitorului și parcă de-abia aștepți să ieși la aer curat ca să scapi de aspectul fantomatic al unui cadavru politic intrat în descompunere.oma clasă politică au determinat o masă enormă de oam

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!