Maxime și cugetări

Noi și vechi infirmități extremiste

Vasile PRUTEANU

„Deși-i cinstit, nu e deloc plăcut s-aduci o veste proastă”, scria Shakespeare. Vestea proastă pe care o aduc cititorilor este că mult iubita Uniune Europeană își fărîmițează și ea Parlamentul, după modelul statelor componente. N-ar fi un rău prea mare dacă grupările extremiste (de care ne temem atît de mult) n-ar căuta cu înverșunare să se unească în scopuri nu tocmai plăcute pentru omenire. Ori, pe plan european, alături de Frontul Național Francez și partidul belgian „Vlaams Belang”, Partidul România Mare este cotat printre cele mai active. Fapt pentru care Jean-Marie Le Pen a discutat pe larg cu Vadim Tudor „Proiectul noii familii europene”, tribunul fiind foarte sigur că la alegerile de anul viitor pentru Parlamentul European își va trimite cel puțin 7-8 oameni. Partidul Noua Generație, al lui Gigi Becali, este perceput, de asemenea, ca unul de extremă dreaptă, naționalist și xenofob, motiv pentru belgianul Philip Cleys să poarte tratative și cu oierul, cotat cu 6% din opțiunile electorale. Dacă și vecinii noștri de peste Dunăre vor alege cîțiva reprezentanți ai partidului „Ataka”, extremiștii își vor putea forma pentru prima dată un grup parlamentar puternic și atunci să te ții horă și corăghească naționalistă încinsă pe tot platoul european!
Dacă pînă acum doar stînga franceză, dreapta belgiană, Liga Nordului din Italia și Alianța pentru Viitorul Austriei figurau pipernicit în forul european, noile state venite din infernul comunist vor contribui și ele serios la extremism. Adică „Asociația independenților cehi”, „Liga familiilor poloneze”, cele două partide românești (PRM și PNG) și „Ataka” din Bulgaria vor îngroșa rîndurile scandalagiilor. O devălmășie insalubră se profilează la orizontul dezbaterilor, cu evidente frisoane de presă dornică de senzațional, pentru că insulta, invenctiva, delațiunea, ura interetnică nu vor putea fi stăpînite de aerul de noblețe al europarlamentarilor cu o lungă tradiție de civilizație. Cînd un om civilizat, un intelectual se „ia în gură” cu un mahalagiu, vă garantez că primul iese șifonat rău, „bătut” cu piatra insultei și făcut „bă nenorocitule, bă pramatie, bă neisprăvitule” fără ca primul să aibă timp de replică sub potopul de nimicnicii.
Noi am păstrat, cu o evlavie alimentată de disperare, o imagine a Europei, care începe să nu mai aibă un corespondent real pentru că aducem balastul, inerțiile și prejudecățile unui „Răsărit” cu o conștiință vinovată de totalitarism. âi va fi greu Occidentului să transsubstanțieze toxina naționalismelor și xenofobiilor, atîta timp cît în țările nou aderate nu pot fi rezolvate încă problemele interetnice, iar corupția nu este nici pe departe oprită sau măcar ameliorată. Desigur, știm că în Europa nu vom întîlni numai națiuni solidare, împărtășind valori și strategii comune. Sînt mult prea deosebite modurile de abordare politică și culturală dintre Franța și Germania, de exemplu, dintre Italia și Spania, dintre Marea Britanie și restul continentului. Integrarea europeană trebuie, așadar, gîndită nu doar ca o redimensionare a asemănărilor, ci mai degrabă ca o armonizare înțeleaptă a deosebirilor.
Apariția unui grup parlamentar extremist (fiecare om fiind remunerat cu 50 de mii euro anual) va produce un deranj greu de închipuit în efortul de a reunifica accepțiunea răsăriteană cu cea apuseană în domeniile culturii și civilizației, moravurilor, al progresului științific, al tehnocrației eficiente, al liberalismului politic și economic.
Demersurile reprezentantului Vlaams Belang pentru formarea unui grup extremist în Parlamentul european ne face să credem că traversăm un nou episod de schizofrenie. Pe de o parte vorbim de o „Europă unită”, de comunități supranaționale, iar pe de altă parte asistăm la o explozie a naționalismelor, a cererii de autonomie, de potențarea specificului local. Ne vine foarte greu să fim cetățeni ai continentului cînd nu vorbim aceeași limbă și avem cultură și norme morale deosebite. Nu cu extremisme vom depăși aceste spinoase probleme, oricît de atrăgătoare ar fi, în trecutul lor istoric, „faptele eroice” ale unor națiuni. Tare mă tem că „cei cu dorința de mărire în noua Europă clocesc miasme” (W. Blake). „Dacă ar servi o cauză bună, perseverența extremiștilor ar fi admirabilă, dar cînd servește una rea, încăpățînare se numește” (E. Lapentier). Ca lucrurile să nu degenereze, Parlamentul european ar trebui, cred, să adopte comportamentul lui „Angelus Novus” al lui Walter Benjamin: „să avanseze vertiginos spre viitor zburînd cu spatele, astfel încît privirea lui să îmbrățișeze recuperator, clipă de clipă, întregul trecut al umanității: un trecut mereu și integral actual, un trecut seminal, singura substanță vitală a oricărei înnoiri”. Numai cu astfel de privire integratoare ar putea fi vindecate vechile și noile infirmități ale comunității europene.ectorale. Dacă și vecinii noștri de peste D

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!