Maxime și cugetări

Complicități vinovate

Vasile PRUTEANU

Cînd vrei să banalizezi o faptă, o acțiune sau un eveniment discuți excesiv despre acestea și în curînd te va apuca lehamitea. Vă amintiți lista lui Severin? Au curs tone de cerneală privitoare la spionii care au colaborat cu KGB-ul, MOSAD-ul, Securitatea etc., iar rezultatul a fost egal cu zero. De curînd avem o nouă listă; a spionului Liviu Turcu. O altă manevră de intoxicare cu alte personaje în prim-plan. între timp, printre consilierii guvernamentali foiau de zor turnători ca Dan Oprescu și Aleodor Frâncu, iar în Parlament continuă să se strofoace impudic și schizoid Dan Voiculescu și Mona Muscă, a căror nerușinare atinge, de-acum, ridicolul. Ne întrebăm stupefiați: pînă unde pot merge tupeul vulgar și îndrăzneala nerușinată a acestor oameni? Mințile cele mai luminate ale lumii au reușit să contureze caracterul unor astfel de indivizi numai după ce faptele lor și-au dovedit grozăvia. Iuda Iscarioteanul e cel mai abject, dar nu mai puțin oribili sînt Cassius și Brutus.
Din informațiile date de William Shakespeare, tinerii Rosenkrantz și Guildenștern au fost colegi de universitate cu prințul danez Hamlet, i-au jurat prietenie, dar l-au trădat ca niște social-democrați corupți și de peste patru sute de ani au remușcări și umblă brambura prin teatre să-și caute liniștea sufletească. Aceștia nu aveau nici o ocupație, așa cum nu au nici în zilele noastre consilierii prezidențiali, guvernamentali și ministeriali. Neavînd treburi importante de făcut, acești domni trădători se ocupă cu divizarea de partide, cu intrigi politice, cu procese intentate CNSAS și mai ales cu o gălăgie asurzitoare, al cărei efect este, cum spuneam, lehamitea. Fostul șef al SRI, Virgil Măgureanu, ne-a spus clar că „nu s-a dorit și nu se dorește deconspirarea poliției politice, pentru că aceasta a avut și are puterea în stat, e dispersată în Parlament, în marile confrerii industriale, comerciale și bancare, precum și în toate partidele, fie ele parlamentare sau neparlamentare”. Așadar, foștii spioni și uneltele lor sînt peste tot. Dovadă că patru instituții se străduiesc să lumineze partea întunecată a o jumătate de secol de teroare și spaimă, iar rezultatele sînt cu totul nesemnificative. Ici – colo cîte o emoție, cîte o curiozitate, cîte o mirare și cam atîta.
„Se întîmplă pe lumea asta cîte ceva pe care oamenii cu mai puțină glagorie nici nu-l cred, fiindcă evenimentele oribile par dincolo de firesc. Numai oamenii cărora le umblă mintea le știu ca adevărate, pentru că nimeni nu s-ar pricepe să le născocească, atît sînt de incredibile” – scria Balzac. Tocmai unor astfel de fapte și făptuitori se găsesc mulți să le ia apărarea, sau să minimalizeze activitățile lor funeste. Este uimitor cît de săritori sînt oamenii cînd e vorba să justifice o trădare, să scuze o crimă. în jurul escrocilor, asasinilor politici și turnătorilor foiesc o mulțime de filantropi, gata în orice moment să le doneze escrocherii și asasinate mai nerușinate, pe baza cărora să se consoleze, să se considere normali, nevinovați, niște bieți oameni în legitimă apărare. Așa că în zadar cere Călin Popescu Tăriceanu turnătorilor din PNL și din Guvern „să se retragă, să facă un pas înapoi în planul politicii pentru o perioadă”. Apelul a rămas și rămîne fără răspuns. E și normal să fie așa atît timp cît nu toți oamenii sînt interesați de adevărul istoric, majoritatea fiind tracasați de traiul cotidian devenit destul de nesigur și anevoios. Pot fi indiferenți, apolitici, neinflamabili temperamental sau pur și simplu sastisiți de atîta vorbărie și circ. Iată platforma de pe care se avîntă în lupta politică indivizi care plîng de mila foștilor opresori și care de-abia așteaptă să reînvie ciuma ce ne-a bîntuit o jumătate de secol. Cu uimire și durere observ că atitudinea noastră față de trecut rămîne arbitrară și subiectivă. „Solzii nu ne-au căzut de pe ochi și nici o lumină nu ne-a orbit într-atît încît să-l transformăm pe prigonitorul de ieri în apostol al adevărului” (A. Pleșu). Sînt prea multe complicități vinovate și neasumate pentru ca păstrătorii secretomaniei să nu țină morțiș la amînări pînă cînd moartea îi va despărți de noi. Pînă atunci, ne mai amuzăm la emisiunile lui Stelian Tănase cu Mircea Dinescu (cîntînd Lili Marlene) sau ne încruntăm la cele ale lui Emil Hurezeanu cu CT Popescu. La urma-urmei, istoria e plină de trădări. Oare regele David a procedat prietenește trimițîndu-l pe Uriel în bătaia săgeților ca s-o poată acapara pe Batsheva? Don Carlos n-a fost otrăvit? Napoleon s-a purtat mai frumos cu amicii lui? Stalin și Hitler n-au pricinut, ei, neplăceri mortale celor mai devotați colaboratori ai lor? Așa că azi pare a nu mai fi nici o rușine să-ți trădezi prietenii, vocația, idealurile, în raport cu marile mîrșăvii consemnate de istorie.
De la care n-am reușit să învățăm mare lucru!us.
Din informațiile date de William Shakespeare, tinerii R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!