Maxime și cugetări

Primejdii majore pentru copiii minori

Vasile PRUTEANU

„Primejdiile cînd vin, nu vin în chip de singuratece iscoade, ci în cohorte”, îi spunea prințul Hamlet incestuoasei sale mame. Printre primejdiile cărora România încă nu le acordă importanța cuvenită se numără pedofilia și incestul. Cazurile grave au fost tratate ca fapte diverse, fără prea mare rezonanță. în Europa, după cazul Marc Dutroux – „Monstrul din Marcinelle” – spaima în fața pedofiliei este în creștere. America, la rîndul ei, a fost zguduită de o campanie împotriva abuzurilor săvîrșite față de minori. Brusc, o întreagă civilizație a decis să smulgă vălul ce acoperea sfera ei privată. S-a văzut, cu această ocazie, că într-un număr considerabil de familii se practică regulat incestul, pedofilia și violența împotriva copiilor. Măsurile nu au întîrziat, dar efectele acestora sînt minime, atît timp cît scriitori, artiști, politicieni, cîntăreți, diverși muzicieni nu uită să amintească despre vreun abuz erotic pe care l-au suportat în copilărie din partea adulților, iar filmele și videoclipurile muzicale sînt pline de scene erotice, mișcări sau dansuri evident incitante.
în România, obișnuim să spunem că „rufele murdare se spală în familie”. Adică, nu-i îngăduit să vii în fața lumii și să dai la iveală infamiile din sînul familiei. Cînd, totuși, reușești să le dai, te apucă spaima și cutremurarea, de parcă atunci te-ai trezi dintr-o absență mentală lungă de un secol. în sfîrșit, iei cunoștință de apucături vechi de cînd lumea: anume că unii copii încap pe mîna pedofililor, că unii tați se culcă cu fiicele lor, că unii frați cu surorile lor micuțe, că există copii bătuți bestial de părinți, că unele bunicuțe își masturbează, din cînd în cînd, nepoțeii. „Patimile sînt de multe feluri și sînt întocmai dezlănțuitelor puhoaie” (W. Raleigh). Cînd e vorba de chemarea patimii, infracțiunea (pedofilul în special) nu cunoaște granițe. Și la noi, ca și în țările sărace, turismul pedofil se practică încă cu înverșunare, din cauza legislației laxe în domeniu și a justiției corupte. Dar și din cauza neglijenței noastre sau a credulității nelimitate. Prea puțin ne dăm seama că forța de absorbție a Internetului este uriașă. Pe circuitele acestuia, copiii practică „surfingul erotic” prin lumea întreagă. Și, iată, tentația e gata. „Poți rezista la orice, cu excepția tentației”, scria Oscar Wilde. Canalele comerciale de televiziune, dornice de audiențe gogonate, contribuie decisiv la pervertirea simțurilor naturale ale minorilor. Ba chiar și ale adulților. Un amic mi-a povestit că – incitat de un film erotic pe Internet – a vrut să-și sodomizeze prietena, o femeie cultivată. „Bine, dacă insiști atît, eu te las. Păcat de tine, însă. în vîrtejul amestecat al plăcerilor vei căuta, apoi, doar anusul. Poți spune că ai făcut deja pasul spre homosexualitate. Pune frîu patimilor, pînă nu ți-l pun ele ție”, l-a sfătuit cu înțelepciune prietena, adăugînd că „doar pasiunea dragostei înalță, pe cînd patimile înjosesc”, după cum zicea Eminescu.
Faptul că băieții și fetele pot accesa cu ușurință asemenea canale „tip drog” spune multe și despre conștiința noastră încărcată: adică de mult timp nu ne mai preocupăm decît de cariere, de adunatul averilor, de acumularea banilor, abandonîndu-ne progeniturile canalelor de televiziune și Internetului, ignorînd sau disprețuind pericolul perversiunilor induse cu abilitate din conștient în subconștient. „Pericolul vine mai repede cînd este disprețuit”, credea Publius Syrus.
Chiar din punct de veder științific, psihanaliștii s-au cramponat prea mult de „complexul lui Oedip”, concentrîndu-și atenția asupra fascinației pe care o exercită adulții asupra copiilor. Din păcate, nu s-a abordat aproape deloc fascinația exercitată de copii asupra adulților, de unde ni se trage pedofilia și incestul. Și totuși, astăzi Oedip ne impresionează mai puțin decît Laios, pedofilul și ucigașul de copii. Nu întîmplător în filme de tipul „Spanking the Monkey”, ordinea freudiană a lucrurilor e răsturnată, mama seducîndu-și fiul și tatăl, fiica. Copiii astfel abuzați sau seduși devin nevrotici, instabili caracterologic și fac numeroase greșeli. „Părinții ar trebui să-și frîngă mîinile de durere pentru greșelile copiilor. Mînia nu ajută la nimic” (Balzac). Este extrem de dureros să vezi aerul mohorît al unor copii, spaima, neîncrederea și uneori dușmănia din ochii lor pentru adulți. Este rezultatul abuzului săvîrșit asupra lor sau a negrijei pentru ei. „Nu știi ce înseamnă să-ți dai seama că aurul din privirea copiilor s-a schimbat în plumb cenușiu” , mărturisea plîngînd «Moș Goriot», tragicul personaj balzacian, „tatăl contesei de Restaud și al baronesei de Nucingen, înmormîntat pe cheltuiala a doi studenți – Rastignac și Bianchon”.
Pretindem adesea că dorim să lăsăm moștenire urmașilor noștri o lume mai bună. Mă tem, însă, că mai mult am avea chef să zicem ca Lytton Strachey: „Adică de ce, ce-au făcut urmașii aceștia pentru mine?”. Gîndind așa, e deja o lipsă de respect față de noi înșine și o pedeapsă dată copiilor. Adică viitorului. Iar acesta se va întoarce ca un bumerang (prin figura pedofilului sau incestuosului) împotriva confortului nostru actual.ima și cutremurarea, d

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!