Maxime și cugetări

„Ura este iarna inimilor”

Vasile PRUTEANU

E limpede ca lumina zilei că războiul dintre președinte și premier e total și cale de împăcare nu există. Primul ambiționează să acapareze toată puterea politică și executivă, cel de-al doilea a fost prea des rănit în amorul propriu – care-i sîngerează fără încetare de pe urma loviturilor primite – ca să mai poată uita și ierta vreodată. între ei au existat și prietenie și admirație reciprocă. Dar, cum spune Balzac, „acolo unde începe ambiția, încetează sentimentele frumoase”. Se vede că acestea au încetat destul de repede, după calda îmbrățișare pedisto-liberală. Președintele a stat mereu cu un ochi la pîndă, iar cu celălalt și-a încărcat neîncetat pușca ucigătoare pentru acest război necruțător. Premierul a încasat lovitură după lovitură, izbucnind, apoi, într-o furie de nestăpînit. Nouă, muritorilor de rînd, ni s-a părut, la început, că e „Mult zgomot pentru nimic”. Certurile au luat o întorsătură dramatică, inflamînd clasa politică, dar și opinia publică. Primul lucru care te izbește la cei doi beligeranți este atenția ce o acordă unul față de ura celuilalt. Iar „ura este iarna inimilor” (V. Hugo).
„Dintre istoricii inimii omenești, scria Balzac, La Rochefoucauld este unul dintre cei care i-au surprins cele mai multe taine: anume, că amorul propriu este cauza tuturor acțiunilor omenești. Numai că eu aș mai adăuga: și interesul”. Ori, tocmai interesele de grup de o parte și de alta au iscat și întreținut focul urii dezlănțuite. Președintele și-a adjudecat firmele constructoare de drumuri și managerii de restaurante, premierul pe cei din domeniul petrolier și energetic. în jurul fiecăruia dintre ei gravitează o sumă de persoane dubioase, care-și construiesc averi uriașe prin protecția forțelor politice și a responsabililor din Executiv și Administrație. Fiecare și-a adunat un clan de slugi, gata oricînd să maculeze public adversarii stăpînului său. Sînt un soi de lupi pregătiți să devoreze tot ce le poate satura foamea nesfîrșită de putere și avere. „Membrii unui partid de interese sînt asemenea acestor fiare” (N. Iorga).
Simțind că președintele e mai activ și ceva mai puternic, slugile – lupi s-au și grupat în jurul lui. Astfel, alături de Elena Udrea s-au raliat Theodor Stolojan, Mona Muscă, Valeriu Stoica și ceilalți platformiști, intenționînd să distrugă PNL din interior, numai ca
să-și satisfacă orgoliile și interesele. Mă uimește tupeul nerușinat al lui Theodor Stolojan, care vrea să ocupe a doua oară scaunul de prim-ministru fără să fi participat vreodată la alegeri, ci doar prin protecția lui Ion Iliescu (la primul mandat) și Traian Băsescu (la cel rîvnit acum). Este și se vrea sluga președintelui, al cărui prieten este. Slugă la prieten, însă, nu ajungi decît prin vocație, nicidecum prin devotamentul mimat față de liberalism. Asemenea lui și Cristian Boureanu, Raluca Turcan, Gheorghe Flutur, alți 28 de platformiști și numeroși rîvnitori la putere de prin județe. De cealaltă parte, Opoziția atacă la baionetă ambele tabere aflate în conflict. Mă îngrijorează ciracii lui Mircea Geoană și Vadim Tudor, ale căror prestații publice frizează radicalitatea, oferind iluzia că încă nu ne-am desprins de un trecut condamnat, clasat, evacuat. în realitate, ni se propune doar o fantoșă măsluită a acelui trecut. O fantoșă mai vicleană, mai perversă, o mistificare agreată de o populație fără un exercițiu democratic rațional, care reacționează conform unei simpatii epidermice. Lumea e confuzionată de asimilarea ideologiei și culturii cu propaganda.
O suspendare parlamentară a președintelui și o răsturnare a guvernului printr-o moțiune de cenzură ar pune automat națiunea în fața unor alegeri anticipate. Greu de prevăzut orientarea electoratului după nesfîrșitele scandaluri. Dacă ar rezulta un președinte ca Gigi Becali sau Vadim Tudor (aflați în topul preferințelor), blestemul va cădea asupra lui Traian Băsescu. Atît lui, cît și premierului li se vor atașa cîte o etichetă infamantă, destul de plauzibilă. Pentru că oamenii își vor spune că nu-i prea sănătos de trăit printre omnivorii care se mănîncă între ei. Și după cum vedem, „se mănîncă între ei tocmai cei care nu se pot înghiți” (M. Pauliuc). Fără să mai vorbim că o atare situație provoacă dezgustul tot mai pronunțat al populației, care (în ultimă instanță) se va întoarce împotriva puterii democratice aleasă de oameni în mod liber. De această netrebnică situație pot profita tot soiul de indivizi suspecți, ale căror interese îi îndeamnă în orice clipă să azvîrle Guvernul în Dîmbovița și Președinția în Dunăre și să restaureze despotismul personal, fie el de tipul „naționalismului luminat” sau doar pur fotbalistic. în acest caz, normalitatea va fi ulterior foarte greu de realizat. Ea nu ne va arăta, credibil, imaginea unui nou timp, ci al unei istorii prin care de-abia am trecut.ul lucru care te izbește la cei doi beligeranți este atenția ce o acordă unul față

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!