Maxime și cugetări

Frisoane reci tulbură partidul de guvernămînt

„Cîinele care urlă nu combate muzica, ci pretinde c-o ajută”.
(Nicolae Iorga)

Vasile PRUTEANU

Fiecare profesiune sau meserie cere practicantului ei calități și aptitudini speciale. Mai bine zis, oricărei profesii i se pretind specializări duse, uneori, pînă la rafinament. Mai toate meseriile au o faimă bună, altele au o reputație proastă. Dintre toate, politicianul trebuie să fie neapărat inteligent. El trăiește pe exaltarea imaginației altora și prin crearea cu meșteșug a unor iluzii și chiar a unor aparențe favorabile alegătorilor cărora li se adresează. Avalanșa de mediocrități, de lichele, escroci, afaceriști venali, de inși cu caractere josnice, absorbiți în politica românească, este o anomalie, o excrescență morală cancerigenă, a cărei cauză trebuie căutată în supușenia lașă față de dictatura comunistă și în lipsa unui exercițiu democratic real al societății, în general. Pentru a înșela lumea ca să ajungă în vîrful puterii statale, politicianul de mîna a doua sau a treia este convins că electoratul e destul de prost ca să-l poată tenta cu promisiuni, să-l ducă cu zăhărelul. De aceea pretind ca politicianul să fie mereu inventiv, mereu spontan. Pentru că mijloacele de a înșela lumea nu se pot repeta la infinit fără consecințe în plan electoral. Dacă cineva, la un moment dat, poate uita și cum îl cheamă, nu va uita toată viața meșteșugul cu care a fost înșelat. A fi înșelat înseamnă a fi pus în inferioritate, calificat drept credul și naiv. Aceasta este o gravă atingere a amorului propriu, un blam, deci o suferință intimă ce nu se poate uita.
Mă miră, așadar, perseverența și insistența cu care partidele politice PSD, PRM și PUR continuă să amețească electoratul cu uriașe perspective rozalii, tocmai cînd acesta simte pe pielea lui sărăcia, boala, neputința, amărăciunea și vede prosperitatea afișată cu nerușinare de oamenii ce-au fost aleși să cîrmuiască societatea spre binele ei și nu al lor. Televizunile ni-i arată pe reprezentanții „de marcă” ai acestor partide în confruntare cu opozanții hotărîți să demonteze punct cu punct minciunile sfruntate ale puterii, să pună în lumină mijloacele propagandistice cu ajutorul cărora electoratul a fost, în bună măsură, înșelat, păcălit. Vedem cu claritate din luările de poziție ale diferiților inși că adevărul dă din colț în colț, că vorbele goale nu pot face exerciții de stil dacă mințile celor ce evoluează în fața camerelor de luat vederi nu depășesc nicicum prostia cu ciucuri, grosolănia năucitoare, atacul nerușinat la persoană, așa cum e practicat de Gigi Becali, Adrian Năstase, Vadim Tudor, Daniela Buruiană, avocatul-ziarist Hogea, Antonie Iorgovan și mulți alții a căror moralitate nu vrea cu nici un chip să strălucească. Cel puțin avocații Hogea, Dumitrescu și Iorgovan au nerușinarea să pledeze cauza clienților lor nu într-o oarecare judecătorie, ci în plenul Parlamentului, coborînd nivelul discuțiilor pînă în noroiul sulfuros al interesului personal, fără nici o legătură cu interesele naționale. Așa se întîmplă că „o mînă spală pe alta”, demonstrînd cum se proliferează delictul de complicitate în ștergerea urmelor marilor afaceri veroase, a corupției și mitei, pe cît de profitabile, pe atît de nemiloase. Nimic nu luminează, nu limpezește starea precară a oamenilor, ținuți încă în întunericul unei propagande vicioase și interesate. Ori, întunericul nu se propagă, el se tîrăște, punînd între cauzele sărăcirii noastre și efectul lor social un insurmontabil vid cosmic.
Numeroși politicieni ca Dan Nica, Ion Mircea Pașcu, Matei Agathon, Viorel Hrebenciuc, Ilie Merce, Ovidiu Brînzan, Ionel Blănculescu par a se situa deasupra lumii în care trăim. „Cînd te simți altfel decît ceilalți oameni, întreabă-te întîi dacă nu cumva ești mai prejos decît dînșii” (N.Iorga). Prea adesea în dorința de a ajunge mai repede la putere decît pe calea obișnuită – care pentru ei înseamnă bogăție – politicienii noștri cred că devin oameni mari aderînd la ceva, la un partid oarecare și nu la convingeri sau ideologii. Făcîndu-se apărătorii unui sistem incert, ei speră să transforme o gașcă coruptă într-un public aplaudac.
S-au dus vremurile alea!
Personajul principal al „Comediei umane” a lui Balzac, tînărul Rastignac, vorbea cam așa convivilor săi: „A vrea să ajungi la mărire și la bogăție nu înseamnă, oare, a te hotărî să minți, să faci temenele, să te tîrăști pe burtă, să te ridici iarăși în picioare, să lingușești, să te prefaci? Nu înseamnă a consimți să te faci sluga celor ce au mințit, au făcut temenele, s-au tîrît pe burtă? înainte de a fi complicele lor, trebuie să le fii slugă”.
Mult prea mulți indivizi se înghesuie în aceste zile spre puterea dătătoare de bogăție, atestîndu-l pe Rastignac ca pe un geniu contemporan cu toate vremurile tulburi. Numai că „gura care te hrănește, tot ea te lasă flămînd” (Oscar Wilde), chiar dacă invoci necesitatea continuității la putere. Pentru că altfel am încetini ritmul reformei tocmai acum, cînd trebuie susținut mai abitir ca să nu pierdem trenul integrării europene. Frisoanele reci care-i tulbură pe guvernanții actuali îi determină a se sprijini pe umerii unor tîrgoveți tupeiști, guralivi (din PRM și PUR) pentru a sta răzeșește la putere, „triști dar inflexibili, plouați și bătuți de vînturi, dîrji în sărăcia, în nevoile și neamul lor” (A.Pleșu). este o gravă atingere a amorului propriu, un blam, deci o suferință intimă ce nu se poate uita.
Mă mir

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!