Căutînd un om cu lumînarea
Vasile PRUTEANU
Diogene căuta, în miezul zilei, un om cu lumînarea aprinsă în mînă. Spre mirarea întregii lumi, nu l-a găsit. A întîlnit indivizi cu droaia. Pe cel care să rezume și să definească esența morală a omului ca individualitate socială, nu l-a aflat. „Adevăratul mijloc de a găsi un OM este de a deveni tu însuți unul”, nota Balzac într-un eseu pe care sînt convins că întrega clasă politică românească nu-l cunoaște. Nici omenia cinstită, atît de necesară într-o țară încă nevindecată de nefericirile gîndirii totalitare. Conform acestui mod de a judeca, din mijlocul unui popor se alege un singur conducător care deține (el și numai el) întregul adevăr, precum și mijloacele necesare de a vindeca lumea de toate tarele. Acestuia i se conferă toată încrederea, toată dragostea, de parcă ar fi trimisul lui Dumnezeu pe pămînt. E ceea ce numim TĂTUCUL unei națiuni, fără de care s-ar părea că nu putem supraviețui. S-ar părea! Numai că adevărul e în altă parte.
într-o democrație adevărată se poate trăi foarte bine știind că nimeni nu este depozitarul întregului adevăr și că nimeni nu are dreptul să se eternizeze într-o funcție de stat supusă eligibilității. România a fost și ea supusă, joi, unui exercițiu democratic, absolut firesc în oricare țară europeană. Nefiresc a fost doar modul de desfășurare a acestui exercițiu. S-a vorbit enorm despre onoare și cinste, fără ca nimănui să-i roșească obrazul, fiindcă în jocul intereselor proprii și de partid, tocmai aceste două virtuți au fost abandonate sau ocolite. Desigur, Puterea este și va fi întotdeauna criticabilă. Critica, însă, trebuie să aibă rol de îndreptare, de atragere a atenției asupra cauzelor ce duc la eșecul unor programe sau inițiative de guvernare cu efecte pozitive pentru populație. La noi, însă, critica e înțeleasă ca mijloc de demolare, de asasinat politic. Că așa stau lucrurile, este de-ajuns să luăm în considerare accentul pus pe sămînța de scandal semănată de Traian Băsescu între palatele Cotroceni și Victoria. Scandal care s-a gonflat peste măsură, ajungînd la ce s-a ajuns, umplînd paginile ziarelor și dînd apă la moară tuturor opozanților, frustraților, încrîncenaților și neîmpliniților. în cuvîntul multora dintre aceștia s-a simțit că sub scutul unei dîrzenii de paradă se ascunde o dezmățată poftă de putere, pofta neofitului care se crede capabil să conducă numai el și ai lui destinele națiunii. Aceasta înseamnă „pervertirea și ruinarea pe dinăuntru a înseși criteriilor adevărului. Este un procedeu în care interesul personal sau de grup este instalat ca principiu al veridicității” (A. Pleșu).
Desigur, prestația președintelui Traian Băsescu nu a fost una a îngerului imaculat. S-a îndărătnicit resentimentar împotriva primului ministru, a găsit de cuviință să scindeze PNL, spre a-l ejecta de pe scena politică în favoarea PD; a ținut-o gaia – mațu’ cu oligarhii, grupurile de interese și băieții deștepți fără a nominaliza pe nimeni. A impins la înaintare o pațachină blondă de Pleșcoi. Și-a îndepărtat sistematic proprii consilieri. A considerat că e singurul luptător pentru „dreptate și adevăr”. Ori, numai în lumea catîrilor îndărătnicia poate fi un principiu, în nici un caz în politică. Dezbaterile sale publice nu s-au desfășurat normal pentru că nu argumentele, judecata nepătimașă, analiza conjuncturilor au fost puse față în față, ci afectele dezordonate de ostilitate față de un guvern și un partid cu care s-a prezentat într-o alianță socotită a fi benefică. Președintele s-a considerat pe sine singura personalitate capabilă să țină în frîu gloata de oportuniști, de șmecheri și inși venali. S-a înțepenit, astfel, într-o politică retardată de TĂTUC al națiunii, apropiindu-se fără să vrea de portretul – robot al conducătorului tiran. S-a socotit chintesența virtuților naționale, farul călăuzitor fără de care progeniturile îngrășate cu laptele corupției nu pot fi anihilate. Și astfel toate disputele sale politice au eșuat în febrilitate. Adversarii au avut grijă să-i scoată pe nas aceste derapaje mentale, fără să țină cont și de calitățile indiscutabile pe care le-a probat. Traian Băsescu a fost singurul președinte care a avut curajul să declare sistemul comunist din România ca fiind ilegitim și criminal. Tot el a cerut punerea la dispoziția CNSAS a tuturor dosarelor Securității, riscînd grave turbulențe sociale, ce se vor resimți multă vreme de aici încolo. De neocolit rămîne insistența șefului statului pentru a frîna exersata virtuozitate cu care politicieni ai fostei și actualei puteri falsifică răul în bine, eșecul în succes, corupția în exagerări, anchetele în injustiție, combătînd ingerințele în actele procesuale ale unor politicieni în favoarea prietenilor sau chiar a rudelor unor aleși.
Cu bune sau rele, președintele a eșuat în suspendare. N-a primit acest act cu detașare și clarviziune. Pentru că „slăbiciunile omenești privitoare la păstrarea puterii sînt nespus de ticăloase; nu-ți dau pace, nici răgaz. Dacă ai urcat spre vîrfuri, acestea îți vor cere și azi și mîine și pururea să te afli mereu sus”, scria tot Balzac în „Comedia umană”. Este, cred, o bună și omenească explicație de ce Traian Băsescu se cramponează cu atîta strășnicie de putere, negînduși propriile afirmații referitoare la demisia înaintată la cinci minute de la suspendare. Demisia nu e o catastrofă, nici un gest rușinos. E admiterea, cu seninătate, a unor încercări eșuate și căutarea unor noi șanse. Mai ales că alegerile prezidențiale anticipate i le oferă. Ce mi-e un referendum peste o lună sau alegeri peste trei luni? Un timp istoricește neînsemnat! Chiar și înfrîngerea e mai preferabilă decît inerția și înțepenirea pe un soclu ce se clatină. Baia de mulțime, cu Stolojan de mînă, cu steaguri găurite, semnificînd o nouă revoluție pentru aceiași indivizi întîlniți și la mormîntul ceaușeștilor, este de-a dreptul grotescă, de o urîciune indescriptibilă. O astfel de politică este oarbă și cerșetoare. Ea dovedește că și Traian Băsescu este unul dintre „oamenii care au nevoie de prieteni pentru a-i urî și a-i vinde” (Montaigne).
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.