Maxime și cugetări

Ne jucăm destinul la ruletă?

Vasile PRUTEANU

Cînd vorbea despre lume, personajul principal din piesa „Troillus și Cresida”, de W. Shakespeare, își ștergea apăsat tălpile de parcă ar fi călcat într-un „concept”, care exhala o duhoare irespirabilă, încît avea senzația că mirosul i se lipea de haine, de păr, de toate obiectele din jur. Neplăcuta senzație (trecută din mental în senzorial) am trăit-o la finalul piesei, cînd Troillus nu se pierdea o clipă din vedere, mereu obsedat de ideea măreției lui, a funcției și demnității lui. Cam tot așa, procedează astăzi domnul Traian Băsescu. Studiind „Caracterele” omenești de la Aristotel la Teofrast, de la acesta la Michel Montaigne, sau Spinoza ori Seneca, apoi la moralistul francez La Bruyere și pînă la românul Andrei Pleșu am constatat cu uimire că doar condițiile istorice în care evoluează lumea s-au schimbat, nu și comportamentul oamenilor în raport cu societatea în plină evoluție a civilizației. Cele mai constante linii caracterologice se păstrează în special la omul politic, gata oricînd să-și trădeze idealurile, prietenii și familia, numai să-și poată el ilustra pipernicita lui personalitate. Posturile înalte și privilegiile, bineînțeles!
Privesc cu uimire la domnii Th. Stolojan și Emil Boc, de exemplu, cu cîtă nerușinată dezinvoltură vorbesc despre „trădarea liberalilor”, de parcă alții, nu ei, i-au trădat, rupîndu-i în două, de parcă alții au pretins că merg în alegeri în afara alianței D.A. pe care împreună au fondat-o. Dar oare „poți trăi în bună înțelegere cu alții, cînd încalci cu indiferență oarbă propriile promisiuni?”, se întreba Erasmus din Rotterdam. Desigur că nu!

Dintr-o acuză în alta, dintr-un reproș în altul, zarva s-a făcut incendiu cu flacăra pînă la cer. Europa uimită a ajuns să-i roage pe politicienii români să se gîndească și la România, nu numai la ei (The Guardian, Le Soire, Algemeine Zeitung). Dar cine s-o facă? Geoană , Vadim, Voiculescu, Crin Antonescu sau Lucian Bolcaș? Poate Traian Băsescu? Nu cred. El știe să joace doar rolul de salvator al neamului, stînd cu spatele la țară și cu fața la propria sa imagine, repetînd ca un papagal că fără el ne ia dracul. Adică ne-am umplut de hoți de oligarhi și „băieți dăștepți” pe care nimeni nu-i deranjează în afară de el. Un asemenea discurs se apropie de cel al lui Vadim Tudor. Că tot un drac sînt „mafioții” lui Vadim sau oligarhii și hoții lui Băsescu. în circul politic de toată rușinea, e inutil să crezi pe oricare dintre combatanții suspendării președintelui că fără Traian Băsescu se vor prăbuși peste România toate grozăviile Apocalipsului, că doar „El, supremul” ne mai poate scăpa din gheara corupției și șantajului politic. De curînd, ne spunea că întrega clasă politică va fi adusă la popor, prin demisia sa. A preferat, însă, referendumul unor alegeri prezidențiale, care ar clarifica, oarecum, scena politică. Adresîndu-te țării cu „Vă iubesc români” înseamnă „să ai o foarte proastă părere despre oameni, crezînd că le inspiri dragoste și respect prin măguliri iscusite și zadarnice demagogii” (Seneca). Abilitatea dlui. Băsescu se bazează și pe memoria noastră scurtă. Eu nu uit că în 1996 Traian Băsescu definea unitatea de măsură a corupției ca fiind „hrebenciucul”, înlocuind-o acum cu „patriciul”. Repetată pînă la obsesie.

La întrebările „cine sînt oligarhii care domină Guvernul Tăriceanu”, „cine sînt corupții cu care se lupă președintele suspenat al României” sau „ce grupuri de interese slujește PNL”, răspunsul dlui Băsescu este totalmente absent. Bilețelul roz și pațachina Elena Udrea par a fi singurele dovezi. Dar, cele privitoare la ALRO Slatina și dl Stolojan, la Hidroelectrica și Mircea Băsescu, la Bucșaru și Nicolaiciuc, pe unde se ascund oare? Te pomenești că alții, și nu ăștia, sînt „băieții dăștepți”! Că aceștia se ascund exclusiv în PSD! în aceste condiții, nu mai miră pe nimeni că PSD-ul este indicat a fi dracul cel mai negru pe care Tăriceanu l-ar chema la guvernare. Cu cît Mircea Geoană se lepăda de acest zvon, cu atît mai avan îl susțineau dl Băsescu și „magnificii” PD și PLD. Ei, iată că PSD-ul n-a fost chemat la guvernare, chit că a susținut un Executiv minoritar PNL – UDMR, pe care nici chiar terifiantul Vadim Tudor nu l-a contestat, deși ungurii nu-i sînt deloc pe plac.
Ciudat este faptul că președintele Băsescu s-a putut despărți, fără dureri, de un colaborator fidel și priceput ca Adriana Săftoiu, de altul echilibrat, experimentat și diplomat ca Andrei Pleșu, dar nu se poate despărți de consilierii moșteniți de la Ion Iliescu, cum e Ion Pașcu, nici de dl Talpeș, chiar cînd aceștia au devenit obiect de scandal internațional. Stau și mă întreb cine înclină spre totalitarism și oligarhie? Nu cumva tocmai cel care strigă în piața publică „Vă iubesc români”?. Nu peste multe zile se va desfășura referendumul care va decide ce-și dorește această țară, manipulată zi de zi de o clasă politică perversă; un președinte jucător, care nu prea face deosebire între Cotroceni și Golden Blitz?; un președinte instigator la scandaluri necurmate?; un președinte populist, dispus să măgulească orgoliul poporului mioritic, care se mai crede, încă, scut la hotarele Occidentului, ca să-și facă ăia catedrale?
„E dreptul ei istoric de a alege acest model de șef de stat, pentru a agoniza și a-și juca destinul la ruletă”. (O. Paller). în bună înțelegere cu alții, cînd încalci cu indiferență oarbă propriile promisiuni?”, se întreba Erasmus din Rotterdam.

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!