VOLEI – feminin și masculin: Din cauza vremii potrivnice care s-a abătut asupra Moldovei, în special, mare parte a meciurilor din Superliga feminină de volei au fost amînate. Așa a fost și în cazul derbiului moldav dintre Penicilina Iași și Știința, din etapa a doua a penultimei faze de campionat, care urma să aibă loc de „Ziua Unirii”. La fel s-a întîmplat și cu meciul CSMU Suceava – Știința Bacău din etapa a treia a Seriei A2 a campionatului masculin. „Nu am stabilit nimic în privința datelor la care vor avea loc meciurile amintite. Acest lucru se va stabili la Federație și ne va fi comunicat”, a afirmat Florin Grapă, directorul CS Știința Bacău. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns