Medic nou în comuna Lipova

Administrator

Rămasă de mai bine de două luni fără medic de familie, populația comunei Lipova, care numără 3.000 de suflete, va avea în curînd posibilitatea să beneficieze de asistență medicală la cabinetul din localitate. „Avem o cerere nesperată din partea unei doctorițe care vine tocmai din Craiova. Este medic specialist. Pentru început va fi pe o perioadă de șase luni, după care va trebui să dea concurs. Va avea și unde să stea, pentru că în dispensar este o locuință de serviciu”, ne-a declarat doctorița Mihaela Popescu, directorul Direcției de Sănătate Publică. în mediul rural mai sînt descoperite din punct de vedere al asigurării asistenței medicale comuna Roșiori și unul din cabinetele de la Plopana și Sărata. Posturile vacante au fost scoase deja la concurs. Pînă ce ele se vor ocupa, în Roșiori vor funcționa două puncte sanitare unde vor acorda consultații medici veniți din Bacău și la fel se va proceda și în cazul celorlalte două localități. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.