Istoria plafoanelor pentru medicamentele gratuite și compensate s-a repetat și în această lună. Marea majoritate a farmaciilor aflate în contract de finanțare cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bacău au atins plafonul lunar, iar altele au intrat deja în cel pentru luna mai. „Eu am două farmacii, una la Gară și farmacia Diana. La Diana eliberăm doar urgențele, rețete pentru copii sub un an sau pentru boli psihice. Deja am intrat în plafonul lunii următoare cu mai mult de jumătate. La Farmavis, la Gară, am eliberat gratuite și astăzi”, ne-a declarat farmacista Marioara Bogdan, administrator al celor două unități farmaceutice. Farmaciile mari, care au primit în acest an un plafon considerabil diminuat, din cauza noului sistem de realocare a fondurilor în favoarea farmaciilor de cartier, au rămas fără plafoane pentru medicamentele subvenționate după primele trei zile ale lunii. Mai fericiți sînt locuitorii din Slănic Moldova, pentru că aici încă se mai onorează rețetele gratuite și compensate. „Noi am vorbit cu cei doi medici de familie din oraș care au eliberat fiecare cîte 30 de rețete zilnice, așa că nu au mai fost cozi în farmacii”, ne-a explicat asistentul de farmacie Vasile Păduraru. Lunar, Casa de Sănătate acordă farmaciilor un plafon de circa 15 miliarde de lei, bani care sînt consumați din primele zile ale fiecărei luni. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Medicamentele gratuite și compensate au devenit rarități
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.