• aceste disensiuni pot avea repercursiuni asupra bolnavilor
Medicii de familie din județ au serioase divergențe cu doctorii specialiști, cu care, în mod normal, ar trebui să colaboreze. Departe de discuțiile pur profesionale, problema devine de interes, dacă de pe urma acestor șicanări au de suferit pacienții, oameni care plătesc și se duc la spital ca să fie îngrijiți.
Despre aceste fricțiuni dintre medicii de diferite specialități a aflat, miercuri și joi, și doctorița Cornelia Cojocaru, directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP). Ea a avut marți o întîlnire cu medicii de familie din Bacău, iar în următoarele două zile s-a deplasat și în teritoriu. „Am discutat mai întîi cu medicii șefi de secție despre diferite aspecte, apoi m-am întîlnit cu medicii de familie. Am atins și modul în care colaborează medicii din spitale cu cei din rețeaua primară. Unii medici care fac de gardă s-au plîns că doctorii specialiști răspund greu la solicitările lor, iar aceștia din urmă s-au plîns că medicii de familie îi trimit pe pacienți neexaminați, sau nu urmăresc unele cazuri. În plus, doctorii de specialitate au mai acuzat medicii de familie că trimit anumiți pacienți direct la clinicile universitare și că, astfel, se trece peste ei și nu mai pot avea un control asupra bolnavilor”, ne-a explicat doctorița Cojocaru cum stau lucrurile. Discuțiile dintre șefii DSP și medicii din județ au continuat cu problemele legate de aprovizionarea cu medicamente și cu reverificarea numărului de paturi din spitale. (Eduard ADAM)
Lasă un răspuns