Medicii de familie nu se mai înțeleg cu SANITAS

Redacția Ziarul de Bacău

între Asociația Medicilor de Familie (AMF) din Bacău și sindicatul SANITAS au apărut, de circa o săptămînă, o serie de neînțelegeri. Conducerea Asociației susține că prin acțiunile sale, sindicatul îi „răscoală” pe asistenții de medicină primară împotriva șefilor lor. „Avem semnale clare din teritoriu cum că în cabinetele medicilor de familie s-a ajuns la situații conflictuale între medic și asistent. Asta pentru că cei de la sindicat le-ar fi promis asistenților că medicul de familie va da bonuri de masă și salarii mai mari, echivalente cu cele ale asistenților de spital, dacă se înscriu în sindicat. Noi nu ne opunem ca asistenții să aibă venituri mai mari, dar pentru asta trebuie să știm care va fi valoarea punctului pe 2005 și venitul cabinetului”, ne-a declarat medicul Elena Stîngă, președintele al AMF Bacău. Conducerea Asociației susține că la ședințele de lucru cu medicii de familie din județ, o parte din aceștia au semnalat aceste aspecte și au cerut o inițiativă din partea celor care-i reprezintă. De aceea, mai marii AMF Bacău vor să aibă o serie de discuții cu liderii SANITAS Bacău pentru a pune capăt oricăror divergențe. Conducerea medicilor de familie mai spune că cei de la sindicat nu sînt fair-play nici cu asistenții.
„în urmă cu doi ani, cînd au fost atîtea cazuri de asistenți care au rămas pe drumuri, sindicatul nu s-a implicat cu nimic să îi ajute. Așa s-a întîmplat la Lipova sau la Răcătău, unde asistenții au muncit pentru oameni fără nici un ban. Acum, sindicatul și-a adus aminte deodată de cei 500 de asistenți de medicină primară și nu e corect să îi învrăjbească împotriva noastră. Vom încerca să mediem o discuție pe această temă cu SANITAS”, a precizat președinta AMF Bacău.
Mai marii sindicatului susțin însă că ei nu au făcut nimic pentru a-i învrăjbi pe asistenți împotriva medicilor și nici nu le-au promis facilități să adere la sindicat. „Asistenții medicali din cabinetele individuale vor să se organizeze în sindicat și să adere la noi. Ne-au cerut acceptul să îi primim. După ce vor strînge semnăturile și își vor alege reprezentanții vor putea adera la SANITAS. Asta numai după ce în ședința sindicatului se va hotărî dacă îi primim sau nu. Pe vremuri, asistenții medicali din cabinete individuale au fost membri de sindicat. Ei plăteau o cotizație de 10.000 de lei, dar nu i-am mai putut primi pentru că nu aveam cum să rezolvăm doleanțele lor și atunci nu era moral să cotizeze degeaba. în prezent nu avem nici un membru de sindicat provenind din asistenții medicilor de familie și nu îi instigăm. Asta nu înseamnă însă că dacă vor dori nu îi vol lua în sindicat”, ne-a declarat Aurel Crețu, președinte al Uniunii Județene a Sindicatului SANITAS, filiala Bacău. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.