Unele pacientele care ajung în Maternitatea Bacău vin în spital cu păduchi sau rîie. Ele dau mari bătăi personalului medical, care trebuie să facă deparazitare. „Deși aceste cazuri sînt destul de frecvente și legate de o proastă igienă, iar noi le oferim necondiționat asistență medicală”, ne-a declarat Vladimir Corneliac, directorul Maternității Bacău.
Medicii de la principala maternitate a județului mai spun că ei se confruntă cu astfel de cazuri mai ales toamna și iarna. Gravidele pline de păduchi sînt curățate încă de la triaj și sînt izolate, într-o cameră specială. „Acum sîntem dotați cu niște spray-uri foarte bune”, mai spune Vladimir Corneliac. Pacientele care ajung la maternitate cu rîie sînt trimise întîi pe la Dermatologie și apoi se face internarea lor. Paradoxal, de apă, săpun și igienă nu au auzit multe dintre femeile de la țară, dar și cele de la oraș, iar o categorie specială o reprezintă femeile de etnie rromă. Pentru a nu contamina și mămicile curate, femeile cu păduchi sînt internate într-o încăpere specială, au o sală de operație separată și saloane separate pentru copii. „Sala are patru paturi pentru noi-născuți și șase pentru mame. Aici sînt izolate aceste cazuri”, a precizat medicul Corneliac. După externare, pacientele despăducheate primesc scrisoarea medicală, prin care medicul de familie este informat de „chiariașii” femeilor. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns