Medicii din județ au devenit cărăuși de profesie

Redacția Ziarul de Bacău

• de luni bune, ei tot cară la Colegiul Medicilor diplomele care atestă că au obținut puncte la cursurile de perfecționare • mai marii Colegiului așteaptă zadarnic de la București un program informatic care i-ar scăpa de chin pe cei peste o mie de medici din județ

Cei peste o mie de medici din județul nostru se confruntă, de luni bune, cu o problemă care nu pare să-și găsească prea curînd rezolvare. Pe lîngă numeroasele hîrtii pe care trebuie să le aducă la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate sau la Direcția de Sănătate Publică, ei sînt obligați să vină cu sacoșa de hîrtii și la Colegiul Medicilor din Bacău. Fiecare medic din județ este obligat să se prezinte la acest for cu toate diplomele care atestă că a participat la diferite cursuri de specializare. La aceste cursuri, medicii primesc puncte care se adună, în baza acestora ei obținînd autorizația de liberă practică. La final, doctorii trebuie să adune minim 200 de puncte. În caz contrar, ei nu mai pot practica. „Un medic trebuie să adune în cinci ani minim 200 de puncte. Punctajul este obținut în urma orelor de educație medicală continuă la care au participat”, ne-a declarat medicul Elena Stîngă, președinta Colegiului Medicilor din Bacău.

În județul nostru sînt peste 1.000 de medici care trebuie să meargă la cursuri de educație medicală. Fiecare dintre acești medici, cînd strînge un anumit număr de puncte, vine cu ele la Colegiul să le înregistreze. Munca este grea pentru că nu există un program informatic care să cuprindă toate datele despre instruirea doctorilor. „Noi am chemat toți medicii din județ cu diplomele, dar tot în registre se trec. Se întocmesc dosare pentru fiecare. Nu avem un program informatic în care să trecem această evidență. La nivelul Colegiului Național al Medicilor s-a spus de multe ori că se va face un astfel de program, numai că pînă acum nu am primit nimic. Cred că, în cele din urmă, vom face noi un program, pe care apoi să îl adaptăm celui făcut la nivel central”, a precizat doctorița Stîngă. Deocamdată nimeni nu știe care este situația exactă a punctelor acumulate de medicii din județ. Greul va începe abia la anul, cînd începe evaluarea punctajului fiecărui doctor.

O altă problemă pe care o au medicii este că multe diplome nu au trecute pe ele punctajul, deoarece organizatorii cursurilor, la început, nu au luat în serios acest sistem de pontare. Ei mai au timp să adune punctele pînă anul viitor, altfel riscă să-și piardă dreptul de practică. Medicii de familie din județ spun că n-ar fi deranjați de drumurile dese pînă la Bacău, dacă aceasta nu le-ar afecta programul de lucru cu pacienții. Pentru ei însă, cel mai greu este să participe la cursurile de perfecționare, cînd trebuie să se desprindă de cabinete, mai ales dacă acestea nu au loc în județ. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.