Medicii mai au de așteptat o lună pînă la concesionarea cabinetelor

Redacția Ziarul de Bacău

Medicii de familie din județ și-ar putea concesiona cabinetele

medicale în cel mai fericit caz peste o lună. „În ședința de Consiliul

Județean a fost aprobată concesionarea cabinetelor medicale,

numai că trebuie să mai așteptăm 30 de zile pînă cînd se face

trecerea spațiilor din patrimoniul public în cel privat. Este o

problemă juridică și mai trebuie să așteptăm”, ne-a declarat medicul de familie Elena Stîngă, președinta Asociației Medicilor de Familie din Bacău. Majoritatea medicilor de familie au încheiat contracte de comodat pe spațiile în care își desfășoara activitatea, lucru care nu le permite să obțină acreditarea permanentă a cabinetului. Una dintre cerințele acreditării este contractul de concesionare. „Am stat de vorbă cu ceilalți colegi ai mei și majoritatea doresc chiar să își cumpere spațiile în care își au cabinetele. Primul pas la noi în județ a fost făcut de medicul Cătălin Andreiescu de la Stănișești. El este singurul medic de familie de la țară care și-a cumpărat spațiul de la consiliul local, în luna iunie a acestui an”, a precizat Elena Stîngă.

(Claudiu TĂNĂSESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.