Medicii prinși cu abateri primesc în continuare bani de la CJAS

Redacția Ziarul de Bacău

Cei șapte medici de familie din județ care au fost găsiți cu probleme în urma controalele inspectorilor de la Direcția de Sănătate Publică Bacău nu și-au pierdut contractul de finanțare. Aceștia au avut un răgaz de zece zile să remedieze abaterile, după care au fost obligați să comunice că au luat măsuri în rezolvarea problemelor. Controalele au scos în evidență la unii medici de familie abateri în ceea ce privește modul de efectuare a sterilizării aparaturii medicale, în folosirea substanțelor dezinfectante, raportarea cazurilor deosebite către unitățile abilitate și probleme în ceea ce vizează strîngerea, depozitarea și incinerarea reziduurilor sanitare. „Medicii care nu remediază aceste abateri riscă să își piardă autorizația de funcționare. Acest lucru atrage după sine și rezilierea contractului de finanțare încheiat cu noi. Problemele au fost soluționate însă și nu a fost cazul să reziliem contractul”, ne-a declarat Dan Stoica, director relații contractuale la Casa de Județeană Asigurări de Sănătate Bacău. Un singur medic de familie s-a pensionat și, drept urmare, contractul s-a reziliat automat. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.