• zeci de locuri de muncă vacante din sistemul sanitar băcăuan au rămas necompletate pe listele de concurs din lipsă de candidați
Reforma sanitară impusă recent prin reducerea numărului de paturi din spitale ar putea ca în cîțiva ani să nu mai neliniștească pe nimeni. Medicii specialiști, cei pentru care reducerea de paturi este o măsură nerealistă de eficientizare a sistemului sanitar, ar putea fi atît de puțini în viitorul apropiat încît spitalele să se micșoreze fără ca ministerul să mai impună o decizie de acest fel. Dovada o reprezintă numărul foarte mic al candidaților care se mai înscriu la concursuri a căror miză este un loc de muncă în rețeaua sanitară. Ultimul exemplu din județul Bacău îl reprezintă concursul din 29 ianuarie la care Direcția de Sănătate Publică a scos spre ocupare 35 de posturi de medici generaliști și farmaciști. Locurile de muncă vacante în cabinete școlare, camere de gardă ale serviciilor de urgență și farmacii de spitale nu au trezit interesul decît a 18 absolvenți de facultăți de profil. Dintre aceștia, numai 17 s-au prezentat la concurs și au fost declarași admiși, iar la repartițiile care au avut loc ieri la sediul DSP au venit doar 15 dintre ei. Printre cîștigătorii locurilor de muncă se numără numai medici, farmaciștii preferînd probabil posturi în sistemul privat. „Sectorul cel mai bine acoperit cu specialiști după susținerea acestui concurs este cel al Ambulanței. La Bacău, din trei posturi au fost ocupate două, iar la substațiile din teritoriu s-au ocupat toate locurile de medici. La camerele de gardă nu s-au ocupat posturile, iar locurile de farmaciști din spitale au rămas vacante în continuare pentru că nu s-a înscris nici un candidat”, ne-a spus Adam Jofa, șeful serviciului Resurse Umane din DSP.
Rețeaua de medicină școlară, una dintre cele mai suferinde la capitolul încadrare cu doctori, a reușit să mai reducă din handicap, dar tot mai sînt posturi care vor fi scoase la concurs în următoarele sesiuni. Din cele patru posturi de medic școlar scoase în unități școlare din Bacău, numai două au fost ocupate, iar la Onești, pe cele două posturi scoase la concurs a fost încadrat un singur medic. Buhușiul, orașul din județul Bacău în care din luna decembrie a anului trecut nu mai exista nici măcar un medic școlar, a fost la un pas să rămînă în aceeași situație. „Nici unul dintre candidații la concurs nu au solicitat acest post, dar am obținut cu acordul Ministerului Sănătății o încadrare temporară pentru următoarele șase luni pe acest loc vacant”, ne-a declarat dr. Cornelia Cojocaru, director al DSP.
Lipsa candidaților pe posturi vacante ar fi putut avea primele efecte negative în spitalele din Buhuși și Podu Turcului. În lipsa unui farmacist angajat, cele două spitale s-ar fi văzut nevoite să-și închidă farmaciile, iar bolnavii lor să-și cumpere medicamentele. În lipsa clienților pentru aceste posturi, administrațiile spitalelor s-au văzut nevoite să încadreze specialiști pe perioade scurte de timp. Posturile neocupate vor fi scoase la concurs într-o nouă sesiune, dar reprezentanții DSP nu își fac iluzii că atunci ele vor atrage mai mulți candidați. (Cezara DUȚĂ)
Lasă un răspuns