Ocomisie mixtă formată din reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, Colegiului Județean al Medicilor și ai Casei Județene de Asigurări de Sănătate au analizat ieri cazul doctorului Nicu Adrian Tomoiagă, medic de familie la Dămienești. Acum aproape două săptămîni, doctorul Tomoiagă a fost surprins în stare de ebrietate în timpul serviciului de către unul din redactorii noștri, fapt care a constituit subiectul unui articol publicat în „Ziarul de Bacău”. „Noi ne-am autosesizat în urma articolului și am constituit o echipă de control care i-a verificat activitatea la cabinet. Din păcate, lucrurile stau întocmai cum le-ați prezentat. Mai mult decît atît, și la cabinet sînt multe nereguli. La momentul controlului, spațiul nu avea curent electric și nici apă, nu era igienizat. I-am prezentat medicului Tomoiagă toate aceste aspecte și el și-a recunoscut vina”, ne-a declarat doctorița Elena Stîngă, președintele Colegiului Județean al Medicilor. Medicul, iubitor al licorii lui Bachus, trebuie să-și pună la punct cabinetul pînă luni, 25 aprilie, cel tîrziu. „Cît privește băutura, l-am avertizat că, dacă va mai fi găsit în stare de ebrietate la serviciu, va fi sancționat”, a mai spus președintele Colegiului Medicilor. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.