Medicul de la Parava vine la lucru cînd vrea

Redacția Ziarul de Bacău

Printre pacienții care așteptau să intre la consultații la unul dintre cei trei medici de familie din Răcăciuni am întîlnit, zilele trecute, un localnic din Parava. Prezența lui la ușa cabinetului situat la cîțiva kilometri buni față de comuna în care își are domiciliul ne-a surprins cu atît mai mult cu cît în Parava există medic de familie de mai bine de nouă ani. Și atunci, ce l-a determinat pe Constantin Diaconu, un bătrîn la peste 60 de ani, să își aleagă medicul de familie tocmai la o asemenea distanță, pe care, de regulă, o parcurge pe jos, chiar cardiac fiind? „Am renunțat la medicul din comuna în care locuiesc pentru că nu-l găseam cînd aveam nevoie de el. Nu respecta programul niciodată”, ne-a declarat Constantin Diaconu.

în sala de așteptare, ca în frigider

Ieri am vrut să verificăm la fața locului în ce măsură cele susținute de bătrîn se confirmă. La ora 8.00 intrăm pe ușa cabinetului medical individual al doctoriței Diana Cristina Croitoru, medic de familie în Parava. Potrivit programului afișat în interiorul clădirii, nu și la intrarea ei, am sosit cu o oră mai devreme. Așteptăm să se facă ora 9.00. între timp, în holul dispensarului, banchetele aproape s-au umplut de mame cu copii în brațe. Mai toți sînt sugari. Mamele i-au adus la medic pentru că sînt răciți. La frigul care este în sala de așteptare, micuții riscă, însă, să se îmbolnăvească și mai tare. După aproape o oră de stat în ghețar, Daniela Andrei renunță. âși ia fetița și pleacă acasă, cu intenția de a reveni la ora 11.00, cînd, este sigură, va găsi medicul.

La program, cu 40 de minute întîrziere

De cum am intrat în sala de tratamente, asistenta Adriana Manea ne-a pus în gardă că doctorița „va întîrzia puțin, deoarece trebuie să meargă la Direcția de Sănătate Publică pentru rețetare de lapte praf”. După ce îi dezvăluim motivul prezenței noastre la cabinet, asistenta sare în apărarea doctoriței: „Chiar dacă mai întîrzie, vine în fiecare zi. De multe ori stă și peste program”, susține Adriana Manea. Cu vreo 20 de minute înainte de ora 9.00, la cabinet sună însăși doctorița Croitoru. Prin nu știm ce surse a aflat de prezența noastră la cabinet. Cu o voce precipitată, ea ne anunță că „tocmai sînt la Direcția de Sănătate Publică pentru a lua rețetare” și promite să vină cît mai repede posibil. Și, într-adevăr, la ora 9.40, puțin mai încolo de cabinetul medical, dintr-un taxi coboară doctorița. Se justifică, din nou, că la ora 8.30 era la DSP, deoarece „am încercat să rezolv o problemă pentru pacienți. întîrzierea la program nu este o regulă la mine. Noi stăm la program mai mult decît scrie pe ușă”, susține doctorița. Dar cînd am vrut să verificăm dacă lucrurile stau exact așa, doctorița a refuzat să ne lase singuri cu mamele care o așteptau de mai multă vreme.

„S-a mai îmbunătățit situația, vine la program aproape zilnic!”

Primarul comunei Parava, Constantin Andrei, deși, la început, destul de rezervat, în cele din urmă ne-a declarat că, „într-adevăr, mai sînt zile cînd nu prea se respectă programul. Sînt mai mulți localnici care au plecat de la doctorița Croitoru, nemulțumiți, probabil, de serviciile cabinetului medical. Am mai auzit discuții chiar prin comună. în legislatura trecută a fost o situație mai critică, nu venea la program, vorbea urît cu oamenii. Acum s-a mai îmbunătățit situația, vine la program aproape zilnic. Dar am rugat-o ca lunea să-și pună program de dimineață, nu după-amiază, pentru că de vinerea de la 12 și pînă lunea la ora 14, cînd își reia activitatea, se pot întîmpla multe. A fost o perioadă cînd lunea a venit dimineața, dar ieri (luni, 11 octombrie-n.n.) tot după-amiaza s-a prezentat”. De unde rezultă că problema rețetarelor ar fi putut fi rezolvată lejer fără să fie afectat programul de lucru. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.