• membrii Consiliului de Administrație, cu excepția doctorului Filipescu, au votat un regulament despre care se spune că e aberant • membrii recunosc că există greșeli, dar spun că vor fi înlăturate • între doctorul Filipescu și Gheorghe Huluță au apărut divergențe de la șefia CA al Spitalului
Regulamentul intern de organizare și funcționare a Consiliului de Administrație al Spitalului Județean a ajuns să fie mărul discordiei între membrii organului de conducere al spitalului. De fapt, divergențele au apărut între două tabere. Pe deoparte, sînt cei șase membrii ai Consiliului, care au votat și adoptat regulamentul, iar de cealaltă parte este medicul Neculai Filipescu, singurul care nu este de acord cu acest regulament. El susține că regulamentul nu respectă Legea spitalelor și că are prevederi neavenite sau fără logică. „Regulamentul acesta a apărut oarecum peste noapte. Eu nu am fost prezent nici cînd l-au întocmit, nici cînd s-a discutat și aprobat. Am intrat în posesia lui, dar nu sînt de acord pentru că are prevederi ce nu corespund cerințelor Legii spitalelor”, ne-a declarat medicul Neculai Filipescu, membru în Consiliul de Administrație din partea Colegiului Medicilor din Bacău.
Medicul Filipescu nu este de acord cu o parte din articolele incriminatului regulament. Prima obiecție se referă la relațiile pe care organul de conducere al Spitalului Județean le are cu mass – media. În regulament se spune că „președintele reprezintă consiliul în relațiile cu media”. Această prevedere a stîrnit nemulțumirea lui Neculai Filipescu. „Consiliul de Administrație este format din membrii ai patru instituții și normal este ca fiecare dintre acestea să aibă relații cu presa. Se încalcă dreptul la opinia proprie. O altă prevedere este aceea că deciziile se iau cu majoritatea simplă din numărul total al membrilor prezenți. Ori legea spune că deciziile se iau cu majoritate simplă din numărul total al membrilor. Apoi, mai scrie în regulament, în caz de paritate, președintele are drept de veto. Președintele este membru ca și noi și are drept doar de a vota, contra sau pentru. Veto înseamnă cu totul altceva, vine din latină și se traduce «mă opun». Ori prevederea aceasta este o aberație și, probabil, s-au gîndit la drept de decizie, dar acest lucru este ilegal, deoarece președintele nu decide, ci doar votează”, a mai explicat vicepreședintele Colegiului Medicilor din Bacău.
Ultimul articol, virulent criticat de medicul Filipescu, este cel în care au fost trecute din Legea spitalelor, sau cel puțin așa trebuia făcut, obligațiile Consiliului de Administrație. Însă, la copiere, s-au pierdut pe drum anumite cuvinte, sau au fost copiate cu două rînduri sărite. Și, astfel, consiliul a ajuns să aibă drepturi pe care legea nu i le recunoaște. CA ar urma să analizeze și să recomande măsurile pentru dezvoltarea activității spitalului sau să analizeze și să propună lista de investiții din unitatea medicală. Dar, de fapt, organul de conducere are rol doar în aprobarea acestor subiecte, iar de analiză și recomandare se ocupă consiliul director sau medicii șefi de secție.
Regulamentul este perfectibil
Gheorghe Huluță, președintele Consiliului de Administrație al spitalului, consideră că regulamentul este perfectibil și recunoaște că acesta are mici scăpări. „Consiliul de Administrație este un tot unitar și și-a ales un președinte. De aceea este normal ca după ședințe președintele să comunice presei ceea ce s-a hotărît. Nimeni nu a fost oprit însă să își spună punctele de vedere și drept dovadă este doctorul Filipescu. Dacă are ceva de spus, noi îl așteptăm cu propunerile în ședință și vom modifica regulamentul. Acesta nu este bătut în cuie și este perfectibil. Doctorul Filipescu este interesat de formă, nu de fondul problemei. El pune numai șicane. Dacă vrea să conducă el Consiliul, să o facă, dacă ține așa cum spune la această instituție. Din atitudinea lui reiese însă contrariul”, ne-a declarat Huluță. În ceea ce privește scăparea din regulament privind luarea decizilor de majoritatea membrilor prezenți, acest lucru a fost recunoscut ca eroare și de Huluță, și de Leonard Roșu, directorul spitalului și membru în consiliu. Aceștia au dat asigurări că în ședința următoare va fi reanalizat regulamentul intern. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns