Melancolii autumnale

Piețele noastre

Toamnă. 2006. Septembrie, octombrie, acuși-acuși noiembrie… Parcă nimic bacovian nu mai există în Bacău. De mult, în vremea copilăriei, dinspre „Bălcescu”, spre piața mare a orașului, treceau, noaptea, căruțele cu struguri… Pe tăpșanul – de pe care s-au demolat nu de mult zidurile vechii Școli generale nr. 1 – au apărut mașinile – de astă-dată mai mici, mai mari, cu struguri. âmi imaginez că Primăria le-a dat voie nu fără ca vreun funcționar de aici, sau chiar mai mulți, să simtă o strîngere de inimă, producătorilor viticoli să se așeze aici. Ofertă mare, clientelă puțină, prețuri prohibitive. Oamenii nu mai sînt obișnuiți cu tîrgurile ad-hoc. După anii de comunism românesc adevăratul spirit comercial s-a stins. Asta se vede și în mentalitățile ce ne înconjoară, dar și în legislația comercială. Comersantul actual este un tip șmecher, îmbrăcat în halat alb, cu bonetă albă, dar cu cîntarul trucat – și care vinde mărfuri contrafăcute la prețuri mari. Comerțul actual este reglementat în favoarea comercianților de „chimicale” cu etichete occidentale. Numai aceștia să producă, numai aceștia să vîndă! Și asta, în numele protejării sănătății populației! Concurență neloială – legiferată și protejată. Desigur, în acest context, folclorul vechi, autentic, nu este agreat, nu este promovat de posturile de radio și în special de către cele de televiziune, decît foarte rar și întîmplător. Piețele nu mai au nimic din intimitatea socială, populară, de altădată – nu pentru că s-ar fi modernizat societatea românească, ci pentru că a devenit cenușie, prozaică și anostă. De pildă, piața Nord de pe Mioriței este un acoperiș peste un hangar, este un fel de magazie unde cîțiva „comercianți” privilegiați și abonați pe vecie își vînd mărfurile după principiul „dacă nu vă convine, duceți-vă în altă parte!”. Siguri pe ei, adică siguri că nu vor fi deranjați de nici o concurență, afișează prețurile cele mai mari din oraș. Și asta, într-un cartier de „salar minim”. Producătorii autentici de vinuri, de țuică, nu există nicăieri, în nici o piață. Iar anul acesta, se pare, s-a făcut o recoltă foarte mare de struguri, de prune… întreb pe cîțiva dintre producătorii-vînzători de pe tăpșanul din vecinătatea vechiului teatru de animație. Mi se spune: „Nu avem voie să aducem vinuri la vînzare, la oraș…”. Alții nici măcar nu știu ce au voie, și ce nu! în marile piețe din mari orașe europene – precum cele din Ungaria, Cehia, Polonia – țăranii expun butoaie, bidoane, bidonașe, oferă spre degustare posibililor cumpărători diferite soiuri de vinuri, de băuturi spirtoase, cu păhărelul, cu cana, pe gratis. La noi, nu! După cum spunea bancul: „ei sînt în urma noastră cu 50 de ani!” Și asta, pentru ca să-și vîndă comercianții monopoliști de lux alcoolul lor combinat cu „chimicale”, în sticle pe care sînt lipite etichete de tip occidental. Halal sănătate protejată! în timp ce fructele și strugurii putrezesc și le mănîncă porcii. Dar chimia românească duduie. Tipografiile – la fel. Strugurii putrezesc în coșuri, strugurii îngrașă pămîntul. Iar acesta produce porumb. Care îngrașă păsările. Iar păsările alungă singurătatea țăranilor. Oamenii cu bani și oamenii fără bani consumă același produs – cu denumiri diferite, cu prețuri diferite, cu etichete diferite. Același produs. Și totuși, diferența există: „chimia” ajunge la creier și generează orgoliu, violență, nerușinare. Vinul adevărat ajunge, însă, la suflet și la inimă. Și generează nostalgie, euforie, poezie… Cineva istorisea că pe la sfîrșitul anilor ’70 o „eminență cenușie” ar fi afirmat: „Să nu mai stricăm orzul pe gîște, să dăm tot orzul la export!”. Astăzi, „gîștele”, îndopate chimic și duse de cioc cu etichete faine, nu spun nimic, fac doar ga-ga-ga… (Gheorghe CHIȚIMUȘ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!