„Trebuie să fim realiști!”
• a declarat Melania Alexe înainte de plecarea în Olanda
VOLEI FEMININ – CUPA CONFEDERAȚIEI EUROPENE: Miercuri, 10 decembrie, vor avea loc meciurile manșei I a optimilor de finală ale Cupei Confederației Europene de Volei. Melania Alexe, căpitanul echipei Știința Bacău, a fost cît pe ce să rateze participarea la meciul întîi cu VC Weert (Olanda), din cauza unei afecțiuni la coloana vertebrală. Ea este optimistă în privința calificării în faza următoare a Cupei CEV.
– Aproape toată săptămîna ai suferit din cauza unor probleme de sănătate, care par a fi rezolvate. Ce s-a întîmplat?
– Cred că din cauza uzurii și a frigului din sală (n.n., Sala Sporturilor) am avut o criză de discopatie lombară. Luni (n.r., 1 decembrie) m-am trezit cu un blocaj puternic la spate. Efectiv, nu puteam să mă mișc, inclusiv din cauza unor depuneri de calciu.
– Au trecut durerile?
– Nu de tot, dar mă simt în stare să fac față unui meci de volei, fie el și din cupele europene?
– Ce înseamnă «nu de tot»?
– Sînt aproape în formă, dar nu în proporție de sută la sută. Oricum, îmi este mult mai bine față de cum îmi era lunea trecută.
– Presupun că a fost vorba de un tratament intensiv…
– Doctorul Bora este de vină că am reușit să-mi revin atît de repede. În principal, a fost vorba de gimnastică medicală și de tratamente specifice afecțiunii care m-a atins.
– Despre meciurile cu Weert ce spui?
– Știu că au trei jucătoare la „națională” și că avem șanse de a ne califica, poate nu din primul meci. Oricum, trebuie să cîștigăm cît mai multe puncte, în fiecare set. Se poate ajunge la o calificare pe muchie de cuțit, în jocul retur. Trebuie să fim realiști. Eu zic că va fi mult mai greu decît în meciurile de la turneul de calificare în „optimi”. Dacă vom juca la fel ca în partida cu ucrainencele de la Krug Cerkasî ne vom califica. Trebuie ținut cont că situația lor financiară este mai bună decît a noastră și că ne putem aștepta și la altceva decît la meciurile propriu-zise, pe teren. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns