Membrii comisiilor de fond funciar pun frînă retrocedărilor

Administrator

Memebrii comisiilor locale de fond funciar din comunele unde procesul de retrocedare a terenurilor este în întîrziere riscă amenzi considerabile. „Comisia tehnică de fond funciar s-a întrunit, iar 24 de comune nu au depus nici zece dosare de retrocedare. Comsiile locale de aici lucrează foarte greu și, de aceea, am hotărît să le trimitem adrese de atenționare. Acesta este pasul premergător aplicării amenzilor”, ne-a declarat prefectul Gabriel Berca. în multe comune, comisiile locale de fond funciar nu au finalizat nici măcar un dosar. La Asău și Palanca nu se pot analiza dosarele, deoarece procesul de retrocedare a fost blocat în urma unui control din vara trecută. La Dărmănești, procesul de retrocedare nu poate continua, pentru că oamenii care au depus solicitări nu au adus nici un act care să le ateste calitatea de foști proprietari. în schimb, pe lista neagră a Prefecturii se situează comunele Colonești, Coțofănești, Zemeș, Podu Turcului, Itești, Mănăstirea Cașin, Odobești, Motoșeni și Berzunți. Memebrii comisiilor locale de fond funciar, în frunte cu primarii de comune care se fac vinovați de tergiversarea procesului de punere în posesie a foștilor proprietari, riscă amenzi între 50 și 300 de milioane de lei. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.