Memoria documentelor

Un prinț misterios (3)

* A fost odată un prinț: Dimitrie Cuza * A doua scenă (amintire): „Nu ești fiul meu!”

în a doua amintire („scenă”), prințul Dimitrie Alex. Ioan Cuza zis Vasile Dimitrescu povestește „aducerea mea din București la Buhuși” de către generalul Dimitrie Lecca și soția sa, căutîndu-i o familie pentru adopțiune: „De la Bacău am fost transportat la Rediu, iar de la Rediu, la Buhuși”, „pentru remiterea mea la preotul Ghiță Dimitrescu din Buhuși”, urmând a fi alăptat de Mărioara, mătușa preotului, adusă de la Rediu. în paranteză, autorul memoriului precizează, însă, că „la acea dată nu mai eram de alăptat”, ci doar „de dădăcit sau crescut”. Se pare că această mătușă Mărioara știa prea multe despre „micul Vasilică”, cum ar fi „falsul stării civile din 1867”, când a fost înregistrat ca fiu al lui popa Ghiță, deși în același an i se născuse o fiică, Elena. Știind bine „secretul nașterii mele”, mătușa încerca să-i amintească despre drumul parcurs de la Rediu la Buhuși, trecând prin apa Bistriței, pentru a înțelege că el a fost „adus” și nu „născut” la Buhuși, în familia lui popa Ghiță. Motiv pentru care, popa, „furios ca un tigru”, o întrerupea pe mătușă-sa, strigând la ea: „Ce, vrei să te ducă și pe tine la balamuc?!” Și de la aceste altercații din familia preotului, Vasilică a înțeles că „nu sunt cu adevărat fiul preotului Ghiță din Buhuși”; mai ales că în urma reproșurilor în discuțiile cu popa, acesta îi zicea: „Nu ești fiul meu!” Ceea ce, cu trecerea timpului, el își dă seama că preotul Ghiță și preoteasa Eufrosina nu sunt părinții lui și va încerca să fie mai atent la discuțiile, „scenele” și „faptele” din familia sa adoptivă.
Tot din această „amintire” reținem, pe lângă „starea civilă” stabilită lui Vasile Dimitrescu, alintat Vasilică de familia preotului, și educația și instruirea de care s-a bucurat presupusul prinț, ajungând „funcționar oficiant superior la Poștă și Telegraf”, după ce a fost numit diriginte poștal în târgul Buhuși, ce i se mai spunea și „Bucureștii Mici”, cum vom afla dintr-o altă „amintire”, „cu toate relațiile încordate” care se întețiseră între el și popa Ghiță.
Astfel că Vasile Dimitrescu avea din ce în ce mai multe motive să-și dea seama de „răul social” ce îi făcuse preotul „mistificându-i” originea de Prinț Cuza. Concluzie la care ajunge amintindu-și de sfatul unei servitoare pe care a auzit-o, mai târziu, spunându-i preotului: „De ce nu-i spui că nu e fiul tău, să nu mai ai nici o supărare?”. Și preotul i-a răspuns din pridvorul casei: „Dacă îi voi spune adevărul, adică cine este, mă împușcă pe loc”. Ceea ce îi dă de înțeles că popa Ghiță „ar fi fost speriat de dușmanii tatălui meu că, de mă va descoperi că sunt născut Cuza, îl vor împușca”.
Anticipând aceste constatări descoperite de-a lungul anilor trăiți în familia lui popa Ghiță din Buhuși, presupusul prinț voia să argumenteze cu „scene” și „fapte” care îl îndreptățeau să-și revendice adevărata „origine și stare socială”, la care asistaseră și fetele preotului: Măndița și Zenovia, care „pot depune (mărturie) asupra scenelor la care au luat parte”, comunicându-le „adevărata mea naștere de Cuza”.
Pe de altă parte, se pare că preotul Ghiță Dimitrescu din Buhuși se mândrea cu fiul adoptat, căutând să întrețină relații strânse cu persoane sus-puse din regiune și chiar cu vice-consulul austriac, vizitându-l la reședința sa, de la Roman sau Bacău, însoțit de Vasilică, pe care voia să-l mențină în „lumea bună” din care provenea. Ceea ce vom vedea din prezentarea „amintirilor” următoare. (M.C. DELASABAR)le preotului: Măndița și Zenovia, care „pot depune (mărturie) asupra scenelor la care au luat parte”, comunicându-le „ade

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!