Memoria documentelor

Un prinț misterios

„A fost odată un prinț care se numea…”. Astfel ar putea începe povestirea noastră despre cel care s-a pretins a fi prințul Dimitrie Alex. Ioan Cuza, descendent direct al fostului domnitor unificator al țărilor române. Ar putea fi o poveste adevărată dacă ne-am baza pe „Memoriul amintirilor din copilărie și din viața matură care îmi formează conștiința că sunt Prințul Alex. Ioan Cuza. Și al probelor ce se pot culege din aceste amintiri prin mărturisirile diferitelor persoane care, în anumite împrejurări, s-au interesat de persoana mea”. Memoriul a fost descoperit tîrziu, după anul 1990, la Iași. Dacă ne-am propus să-l dăm publicității este pentru că, în acest fel, am putea contribui la elucidarea enigmelor care circulă în jurul poveștilor inspirate de paternitatea unora dintre fiii atribuiți ilustrului domnitor. Dincolo de senzaționalul istoric, povestea poate avea și conotații mult mai pămîntene: fabricarea de dovezi pentru eventuale moșteniri revendicate de la statul român în conformitate cu legile restituirilor…

Un memoriu ciudat și bine ascuns

* întrebări fără răspuns: „Prințul Dimitrie – urmaș al lui Cuza sau un impostor bolnav psihic”?

încep cu o mărturisire: cînd am văzut prima oară – era prin anul 1991 -, acest „memoriu” semnat: „Prinț Dimitrie Alex. Ion Cuza zis Vasile Dimitrescu; Pensionar, Voluntar în Armata Rusă, Drujina 440 Infanterie Cernigovskaia. Strada Socolei No 154, Iași” – l-am considerat – ca și prietenul care mi-l adusese – un document plastograf, neserios, confecționat din cine știe ce interese materiale; în cazul de față: recunoașterea oficială a titlului de prinț și, pe deasupra, moștenirea moșiei și palatului de la Ruginoasa; impresie vagă, la o lectură fugară, superficială, a celor trei caiete școlărești, cu 122 de pagini scrise de mînă, cu cerneală violet.
Dar, după o lectură atentă a fiecăreia din cele trei „părți” ale manuscrisului, plus un rezumat final, transcriind și corectînd greșelile de ortografie și punctuație, și chiar de exprimare (uneori – confuză, neclară), mi-am dat seama că manuscrisul este autentic, iar conținutul lui reflectă drama unui frustrat și nu „cazul unui bolnav psihic”, cum a fost apreciat de o publicație ieșeană la prima consemnare a acestui manuscris, în luna mai 1998.
Urmărind cu atenție toate „amintirile”, „scenele” și „faptele” evocate de autorul memoriului, dimpreună cu „explicațiile” și „analizele” ce le însoțesc, cititorul este pus, într-adevăr, în fața mai multor probleme și mistere: 1.- cît de autentic este acest memoriu? 2.- de ce semnatarul memoriului aparținea unei unități militare din Armata Rusă, la depunerea memoriului la Tribunalul din Iași? 3.- dacă a existat un fiu bastard al lui Cuza – Dimitrie, altul decît cel cunoscut de istorie, acel Dimitrie decedat în 1888, frate cu Alexandru, decedat în 1890? 4.- dacă acest fecior bastard, Dimitrie, fiu al lui Cuza, este născut de altă femeie decît prințesa Maria Obrenovici?; ori este fiul Doamnei Elena Cuza – cum susține semnatarul memoriului – legitim sau adoptat? 5.- care sînt motivele care au determinat-o pe Doamna Elena Cuza să-l ocrotească, din umbră, pe acest copil adoptat de preotul Ghiță Dimitrescu din Buhuși? 6.- de ce nu a fost cunoscut pînă acum acest „memoriu” și nu a fost luat în considerație de istorici? Iată tot atîtea întrebări și mistere, la care voi încerca să răspund pornind de la textul memoriului, începînd chiar cu descoperirea lui.
Mai întîi, este necesar să amintim că a fost vorba de un împrumut al caietului cu „memoriul Prințului Dimitrie Cuza”, oferit prietenului meu E.B. (decedat), de o vecină de apartament – doamna M.R., dintr-un bloc din Iași. El mi-a înmînat, de fapt, o copie a memoriului – vreo 70 de pagini de caiet – o variantă finală care a fost depusă la Tribunalul din Iași în cursul anului 1917, înainte de a pleca pe front cu unitatea rusă. O variantă finală, pe care eu am folosit-o la elaborarea romanului „Bastardul”, publicat în fascicul într-un ziar băcăuan în anul 1994, dar nu în întregime. Un alt ziar ieșean a publicat , la rîndul său, un rezumat al memoriului, dar fără comentariul meu, sub titlul: „Misteriosul fiu din flori al domnitorului moldovean”, cu subtitlurile: „deși se numea Vasile Dimitrescu, un ieșean s-a considerat toată viața Prințul Cuza, încercînd să tragă foloase de pe urma reputației de amorez a lui Alexandru Ioan Cuza; cel care a crezut sincer că este copilul nelegitim al acestuia și-a pus memoriile pe hîrtie”. După cum se vede, chiar din subtitlurile materialului publicat a fost scoasă în relief latura senzațională a memoriului, pe îngă o seamă de greșeli de interpretare, considerînd că: „Ne aflăm ori în fața unui urmaș de-al lui Cuza, ori în fața unui bolnav psihic, dominat de o obsesie puternică” și că „lectura lor (a memoriilor) te convinge tot mai mult că totul este scornirea unei minți bolnave”!
Țin să mai adaug că, ulterior, am cunoscut și prima variantă a
„memoriilor”, de data aceasta în trei caiete – probabil ciorna celui depus la Tribunalul din Iași – pe care le-am xeroxat și apoi le-am transcris, îndreptînd greșelile de exprimare și ortografie dar fără a denatura conținutul celor relatate.
Misterul acestui memoriu reiese și din modul cum a circulat, de la locuința semnatarului – de pe strada Socola nr. 154 Iași, unde va fi fost găsit, și pînă ce a ajuns în posesia doamnei M.R., care i-a declarat prietenului meu că „memoriul” i-a rămas de la fostul ei soț, fost ofițer de securitate. Se pare că respectivul soț „răspundea” de Arhivele Statului Iași, avînd studii universitare în domeniul istoriei „și nu se sfia să sustragă asemenea documente, în vederea unor lucrări pe această temă”. Dar, părăsind căminul conjugal și plecînd în lume cu o altă femeie, așa i-au rămas fostei soții documentele sustrase”. S-ar putea ca varianta într-un singur caiet (finală) să fi fost sustrasă de la arhivele Tribunalului din Iași, care – conform uzanțelor, preda asemenea documente la Arhivele Statului după o anumită perioadă de timp. Astfel, caietele lui Vasile Dimitrescu au zăcut ani de zile în arhive și la persoane particulare fără să fie luate în seamă, în vremea regimului comunist.
Celelalte probleme (întrebări) le vom lămuri în următoarele episoade în care voi prezenta, pe rînd, „amintirile” „scenele” și „faptele” relatate de autorul memoriului, încercînd să cîntăresc cu obiectivitate afirmațiile și pretențiile acestuia de a fi recunoscut Prinț Dimitrie Alex. Ioan Cuza și moștenirea moșiei și a castelului Ruginoasa. (M. C. DELASABAR)u bastard al lui Cuza – Dimitrie, altul decît cel cunoscut de istorie, a

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!