Ocupații cîndva „en vogue” au devenit legende
• în domeniul textile sau electronice există ocupații pe care nimeni nu le mai practică, precum modistele sau depanatorii de televizoare cu lămpi • cei rămași în breaslă se consideră ultima generație care mai face așa ceva
Ce este o modistă? Dar un televizor cu lămpi? Puțini dintre tinerii Bacăului de astăzi știu să mai răspundă la astfel de întrebări, și chiar părinții noștri au cam uitat ce reprezintă acești termeni. Și mai puțini dintre noi sesizează schimbările ce se produc zilnic în societatea românească. Tăvălugul istoriei, în rostogolirea sa spre necunoscut, strivește adesea oamenii și chiar ce-au făcut aceștia o viață-ntreagă. În epoca vitezei, în care aproape totul se poate cumpăra dintr-un magazin, iar lucrurile stricate sînt mai ieftin de înlocuit decît de reparat, cîteva dintre meseriile practicate decenii întregi în județul nostru se îndreaptă, încet dar sigur, către sfîrșit și uitare.
Deși era cîndva o meserie căutată, aproape nimeni n-a mai auzit să existe astăzi potcovari în Bacău. „Cred că la Bacău potcovarii au dispărut de prin 1962, cînd s-a trecut la CAP, iar colectivizarea masivă a lăsat oamenii fără cai. Am avut unul în cartier, îmi amintesc că era foarte bun în ce făcea, dar a murit demult și alții n-am mai văzut. De altfel, nici nu prea mai e loc pentru ei acum, cînd căruțașii nu mai au voie să circule prin oraș”, ne-a povestit Panait Enculesei, angajat al Asociației Teritoriale pentru Cooperativele Meșteșugărești.
Exporturile au lăsat modistele fără pîine
Teodora Spătaru, de 57 de ani, a lucrat încă din adolescență la „Arta croitorilor”. Acum și-a deschis propria cooperativă. Eforturile par a-i fi însă tardive, într-o lume deja neinteresată de modiste. „Aveam numai 16 ani cînd am început să muncesc la cooperativă, locul în care a lucrat și mama o viață. Modista care m-a inițiat în meserie nu era oricine, cunoștea patru limbi străine. Primul lucru pe care l-am învățat a fost fabricarea pălăriilor”, povestește cu nostalgie femeia. În 1972, Teodora Spătaru chiar a luat un premiu internațional pentru modă. După 1989, însă, domeniul în care era specialistă avea să decadă. La ora actuală, deși administrează o mică întreprindere, Teodora a ajuns să lucreze sezonier. „Vremurile s-au schimbat, și o dată cu ele industria și oamenii. Din nefericire, s-a cam pierdut ce era odată frumos. Oamenii au îmbătrînit, au murit, ori s-au pensionat, iar tinerii nu sînt deloc interesați de o ocupație care presupune mult lucru manual și bani puțintei. În plus, au cam dispărut furnizorii interni de materie primă”, ne-s psus tristă bătrîna modistă. De altfel, Teodora nu mai face aproape deloc pălării de prin 2000, cînd fabrica de fetru din Timișoara s-a privatizat și a început să exporte masiv. „Ce-am mai prins după aceea au fost mai mult materiale picate la export, și acelea extrem de scumpe”, a recunoscut ea. Întrebată despre viitorul meseriei sale, Teodora se arată sceptică. „Dacă nu vom fi încurajați în vreun fel, domeniul ăsta va dispărea cu siguranță”, este sigură femeia.
Dar modistele nu sînt singurele în pericol de dispariție, dacă vorbim de textile. „Remaiozele, fabricantele de corsete sau de costume naționale, pălărierii, blănarii, toate aceste meserii vor fi și ele în curînd doar amintire. Asta, pentru că nu vor mai fi oameni care să știe să facă așa ceva”, este de părere și Olimpia Săcăreș, angajată la „Arta croitorilor”. Pe lîngă asta, ne-a mai spus ea, și comenzile la cooperativă au scăzut puternic în ultimii ani, pe fondul apariției masive a magazinelor de haine second-hand.
Depanatori fără piese de schimb
Mihai Răspăpoi, șef de unitate la cooperativa „Tehnica”, repară televizoare de la 25 de ani. „Am avut de-a face cu mii de aparate, unele chiar din categoria Miraj sau Cosmos, de care mulți depanatori tineri nici n-au auzit. Făceam pe vremuri reparații și la CAP, unde lumea din sat aduna într-o încăpere toate «mașinăriile» stricate, iar noi ne puneam pe lucru. Se practicau pe larg în București și cursurile la care învățam despre noutățile tehnice în materie de radio-tv”, ne-a povestit bărbatul. Nici lui însă nu i-a fost tocmai ușor în ultimii 15 ani, din cauza schimbărilor din domeniu, la care a trebuit să se adapteze pe parcurs. „Am învățat o grămadă de lucruri de unul singur, fără scheme sau instrucțiuni, văzînd cum tehnica TV evoluează sub ochii mei”, a continuat Mihai. Potrivit spuselor și experienței sale, televizoare alb-negru și cu lămpi se mai găsesc doar prin cartierele mărginașe ale Bacăului și, eventual, la țară. „Nu cred să mai fi reparat vreun aparat cu lămpi în ultimii zece ani. De altfel, nici nu prea mai am cum depana așa ceva pentru că nu se mai găsesc piese de schimb, e o tehnologie mult prea învechită”, a mai spus el.
Ce se va-ntîmpla în viitor cu depanarea radio-tv? „Meseria în sine va rămîne probabil încă mult timp în picioare. Ea nu va mai avea însă prea mare trecere, deoarece aparatele din ziua de azi sînt destul de evoluate pentru a merge fără probleme, să zicem, opt-nouă ani, iar oamenii preferă adesea să cumpere alt televizor dacă i se defectează cel vechi. Așa, e și mai ieftin cu second-hand-urile astea. În plus, noile generații nu mai sînt atît de curioase. Ei dacă strică ceva, preferă să arunce”, consideră Mihai Răspăpoi. (Alin LEANCĂ)
Lasă un răspuns