„Mica englezoaică” de la Școala „Mihai Drăgan”

O cheamă Alexandra și are zece ani. Pînă anul trecut, era în clasa a șasea. Acum, însă, de cînd a venit acasă, s-a „reîntors” în clasa a patra. Nu pentru că rezultatele ei școlare nu i-ar fi dat dreptul să urmeze o clasă superioară, ci pentru că, potrivit vîrstei sale și cunoștințelor pe care le-a acumulat pînă acum, normal ar fi să se afle alături de copiii care urmează clasa a patra. Pentru mulți dintre băcăuanii care visează, vreme de ani buni, să plece de acasă și să își facă un rost prin lume, povestea familiei Bujor pare, cel puțin la prima vedere, incredibilă. într-o perioadă în care sute de băcăuani plecați în străinătate își iau de acasă copiii și îi înscriu la școlile din țările în care și-au găsit un loc de muncă, Lăcrămioara și Petru Bujor au luat decizia să se întoarcă din nou acasă, în Bacău, după ce și-au obținut cetățenia britanică. De fapt, pentru început, s-au întors acasă doar fetele, adică Lăcrămioara, soția lui Petru, și Alexandra, fiica sa, în vîrstă de zece ani. „Mai mult pentru fetiță ne-am întors acasă. Numai cine nu a avut ocazia să vadă cum învață copiii din alte țări nu știe să prețuiască școala românească”, povestește mama Alexandrei. Plecată din România de aproape opt ani, Lăcrămioara Bujor și-a crscut copilul mai mult printre străini. „Prima dată, am plecat din țară în ’98. încercasem, înainte de asta, să ne deschidem un magazin în Bacău. Am început construcția, am împrumutat bani din bancă, am mai luat și ceva credite prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, și am angajat și cîțiva salariați din rîndul celor care nu aveau, atunci, un loc de muncă. Totul a mers bine pîna in momentul în care am incercat sa obținem autorizația de funcționare a complexului comercial. în acea vreme era o nebunie să crezi că poți obține o astfel de autorizație de la fosta administrație a Bacăului. Nu am luat în calcul aspectul ăsta și rău am făcut. A trebuit să vindem tot ce construisem pînă atunci. Ne-am vîndut și casa, ca să putem returna împrumutul, și numai noi știm cum am făcut ca să putem plăti și penalizarea de 500 de milioane de lei, care ne-a fost aplicată pentru că nu am reușit să le oferim loc de muncă salariaților noștri pe toată perioada pentru care ne-am angajat”, ni se mai destăinuie Lăcrămioara Bujor.

Străini în țară străină

Perioada pe care au petrecut-o în Marea Britanie nu a fost deloc lipsită de griji pentru familia Bujor. Plecați la drum cu un copil de doi ani în brațe, Lăcrămioara și Petru Bujor au făcut tot ceea ce le-a stat în putință pentru ca, în primul rînd, fetiței să îi fie bine. „Nu a fost deloc ușor. E destul de costisitor, chiar și pentru cineva de prin partea locului, să îți dai copilul la o școală bună în Marea Britanie. Am făcut, însă, tot posibilul să îmi dau fetița la grădiniță, să poată lua contact cu copiii din vîrsta ei, să nu stea doar în prajma adulților”, își mai aduce aminte Lăcrămioara Bujor. însă chiar dacă din punct de vedere material o duceau cu mult mai bine decît acasă, băcăuanii noștri nu își găseau locul la Londra. „în primul rînd, aici nu ne simțeam deloc acasă. Mergeam cu fetița în parc și reușeam să închegăm o conversație doar cu persoanele pe care le cunoșteam foarte bine. în rest, britanicii sînt destul de reci. Nici copiii lor nu se prea joacă în aer liber sau măcar în fața casei și nici nu sînt atît de deschiși și prietenoși cum sînt ai noștri. âși petrec cea mai mare a timpului în fața televizorului sau la calculator”, mai povestește mama Alexandrei. Este și motivul pentru care, împreună cu fetița, a încercat, după vreo doi – trei ani, să se întoarcă acasă. A înscris-o pe copilă la o grădiniță din Bacău și, pentru o vreme, lucrurile păreau să se așeze pe făgașul normal.

Competiția între elevii britanici, aproape inexistentă

Pentru scurtă vreme, însă, pentru că după ce Alexandra a terminat grupa mare, la grădiniță, au plecat din nou la Londra. Frumos este că, după reîntoarcerea în Anglia, Alexandra este înscrisă direct în clasa a doua. „în sistemul britanic de învățămînt elevii sînt priviți într-un mod mai aparte, în sesul că sînt înscriși direct în clasa în care ar fi trebuit să fie potrivit vîrstei lor. Nu contează pregătirea școlară pe care au avut-o pînă atunci. Așa a fost înscrisă Alexandra direct în clasa a doua, chiar dacă nu urmase nicăieri clasa întîi”, mai explică mama fetei . Ca orice părinte care ține la educația copilului său, Lăcrămioara Bujor își dorea ca fetița ei să învețe bine și să se numere, dacă se poate, printre cei mai buni copii din clasă. N-a prea avut, însă, cum să își dea seama de lucrul acesta. „Singurele școli unde se face, cît de cît, carte mai serioasă sînt cele particulare. Aici, însă, taxele de școlarizare sînt extrem de mari, greu de suportat chiar și de englezii nativi. în școlile publice, acolo unde sînt înscriși majoritatea elevilor, competiția între copii nu există. Statul îi dă elevului totul, de la pix și creion, pînă la caiete, ghiozdan și manuale. Copilul nu are pentru că să mai muncească. Nu se dau premii, toată lumea promovează la sfîrșit de an, indiferent de rezultatele pe care le-a obținut în timpul cursurilor. Nici nivelul cunoștințelor pe care le acumulează în timpul anului nu este prea ridicat. Este și motivul pentru care un număr extrem de mic de absolvenți ai școlilor publice ajung să fie admiși la un colegiu sau facultate”, povestește Lăcrămioara Bujor.

Din nou acasă, după opt ani de exil

Dincolo de faptul că era nemulțumită de ceea ce învață fetița ei la școală, Lăcrămiara mai era îngrijorată și de pericolul pe care îl prezenta asupra sănătății Alexandrei calitatea alimentelor pe care reușea să le cumpere de la supermaket. Extrem de costisitoare, produsele ecologice nu sînt deloc la îndemîna englezului de rînd, iar alimentele care au prețuri, cît de cît, rezonabile sînt modificate genetic. Și-a dat seama că ceva este în neregulă în momentul în care a văzut că ținerea sub control a greutății începe să devină o problemă. Cel mai mult o durea că o auzea mereu pe fetiță spunînd că regretă ziua în care a venit în Marea Britanie. „La un moment dat ne-am zis că nu are rost să ne mai chinuim atît printre străini. Obținusem, deja, tot ceea ce visasem pînă atunci. De multe ori, cei care pleacă în străinătate se duc în primul rînd să își facă o casă, pentru că din ceea ce cîștigă aici în țară nu reușesc. După ce își fac casa, își dau seama că mai au nevoie și de mobilă, apoi de o mașină, și, uite așa, devin robi ai propriilor dorințe și uită, de fapt, să își mai trăiască viața cu toate bucuriile ei. Am realizat atunci că și noi ne aflăm exact într-o astfel de situație. Aveam cetățenia britanică, noi și fetița, o locuință în Bacău, ceva bani din care să o putem întreține, nu ne mai trebuie mai mult. Sănătoși să fim, că putem munci să cîștigăm bani și aici, și acolo. Important este să fim împreună și să trăim acolo unde simțim că este cu adevărat casa noastră”, își încheie mărturisirea Lăcrămioara Bujor.

Prima zi de școală, un nou început

Soțul său încă se mai află pentru cîteva luni în Anglia, însă de anul viitor are și el de gînd să se întoarcă acasă și să își ducă viața în tihnă, alături de fetele sale. Prima zi de școală a prins-o pe mama Alexandrei alături de fetița sa, în curtea școlii „Mihai Drăgan”, la ceremonia de deschidere a noului an. Fericită că este înconjurată de atît de mulți copii, Alexandra abia își mai încăpea în piele de bucurie. Noile sale colege se întreceau să o țină de mînă, iar băieții din clasă își făceau, deja, planuri cum să o convingă să îi ajute atunci cînd vor avea de făcut temele la engleză. Și Ioana Adumitroaie, noua învățătoare a Alexandrei, își programase, deja, activitățile școlare ale noii sale eleve. „în primul rînd, va trebui să facem o evaluare a cunoștințelor sale, după care, în măsura în care este necesar, să lucrăm suplimentar, pentru a recupera materia care nu a fost, încă, parcursă”, își făcea planuri Ioana Adumitroaie. Un alt prag pe care trebuie să-l depășească micuța Alexandra este cel al cunoașterii limbii române, pe care, oricum, deocamdată o vorbește cu pronunțat accent de britanic. Dar, oricum, fiind acasă, ea și părinții săi cred că și acest impediment va fi depășit. Și, poate, peste scurt timp, se va putea juca împreună cu frățiorul pe care și-l dorește atît de mult, dar pe care „barza” nu a aut timp să-l aducă în Marea Britanie. (Elena SOLOMON)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!