Simple coincidențe?…
Mihai BUZNEA
Noiembrie este luna alegerilor pentru europarlamentare. Un nou prilej pentru cei ce alcătuiesc electoratul român să-și bombeze piepturile a importanță. Dar cum în această lume ce reacționează imprevizibil la cuvîntul magic „afaceri” nimic nu se obține pe gratis, totul fiind obținut contra unui profit adeseori riguros calculat, politicienii noștri „bat fierul” pe nicovala înroșită a interesului imediat – mandatul pentru Strassbourg – oferind în contrapartidă provocarea cu majorarea în devans a pensiilor; de la 1 noiembrie. Simple coincidențe? Vorbele dulci cu arome de promisiuni vin de pe buzele liderului social-democrat, care debordează de grija celor peste patru milioane și jumătate de amărășteni ce-și pun nădejdea în acest act caritabil; sau de reparație socială. Avem bani la buget pentru aceasta – susține președintele-jucător, în timp ce primul-ministru și echipa lui de „executivi” susțin contrariul. Adică: suma nu „încape” în bugetul rectificat. Pe cine să crezi?! Pînă nu ne vom vedea cu mărunțișul în palme e bine să nu ne facem nici un fel de iluzii, pentru a nu avea parte de deziluzii. Alta e, însă, chestiunea: procedeul atragerii voturilor. Una cît se poate de tranșantă: îmi dai, pentru ca să-ți dau și eu. Un fel de schimb de echivalente, din care toată lumea trebuie să cîștige. Și cum pensionarii reprezintă aproape o treime din electorat, „bătaia” atragerii voturilor se poartă pe umerii acestora. Nu e nici o noutate în tot acest joc al intereselor. Și nici despre simple coincidențe nu poate fi vorba. Lucrurile se potrivesc în așa fel încît să iasă bine. Ne-a spus-o încă de-acum un secol și mai bine de jumătate Nicolae Filimon în celebrul său roman „Ciocoii vechi și noi”, referindu-se la Dinu Păturică, prototipul în epocă al carieristului lipsit de principii: „Cu iaurt și gogoșele, te făcuși vornic, mișele!”. Sigur că, între timp, lucrurile au evoluat, s-au modernizat, s-au rafinat. Oalei cu lapte prins și gogoșelei înfuriate le-au luat locul urna și buletinul de vot. Doar interesul parvenirii cu orice preț și prin orice mijloace a rămas cam același.
Totuși: n-ar fi deloc rău, ba ar fi chiar foarte bine ca pensiile majorate să se dea de la 1 septembrie. Ne-ar mai feri de răpciugile iernii! Helvetica-R înfuriate le-au luat locul urna și buletinul de vot. Doar interesul parvenirii cu orice preț și prin orice m
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.