Deși, conform legii, toate persoanele asigurate care necesită o proteză, orteză sau orice alt dispozitiv medical au dreptul gratuit la acestea, în fapt, doar o parte dintre ele reușesc să le obțină. Mai mult decît atît, cele pentru care dispozitivul medical obișnuit nu mai dă rezultate trebuie să scoată din buzunar sume mari de bani, pentru a beneficia de unul mai performant.
Gratuit, dar scump
La fel ca la medicamente, potrivit normelor, Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Bacău acoperă la proteze, orteze și celelalte dispozitive medicale, prețul de referință, respectiv cel mai mic, ceea ce înseamnă că plătește produsul cel mai ieftin oferit de firmele furnizoare care au contract cu ea. Pentru anul acesta, Casa de Sănătate a încheiat contract cu 43 de furnizori de dispozitive medicale. „Aceștia au un catalog cu toate ofertele lor, care este la dispoziția asiguraților. Din acest catalog, ei pot să aleagă orice dispozitiv. Noi, însă, nu decontăm decît prețul de referință. Diferența dintre acesta și prețul de vînzare cu amănuntul trebuie să o suporte beneficiarul”, declară Dan Stoica, șef serviciu Relații contractuale, purtătorul de cuvînt al CAS Bacău. La rîndul lui, doctorul Viorel Grigoraș, singurul medic chirurg oftalmolog din județ, consideră: „Suma pe care Casa o achită pentru un cristalin, față de cît îl costă, în final, pe pacient implantul acestuia, este mică”. în prezent, Casa plătește asiguratului pentru un cristalin 2.408.000 lei. Dar sînt cristaline și între 5.508.000 lei și 5.908.000 lei și chiar de 40 milioane lei, unul. Prețul protezelor auditive oscilează între 7.888.800 lei și 14.002.000 lei, dar Casa dă numai 7.888.000 lei. în ce privește încălțămintea pentru copii, aceasta costă între 2.334.000 și 2.534.000 lei, din asigurările de sănătate acoperindu-se primul preț. Firesc, calitatea dispozitivelor este pe măsura prețului. „Cele mai ieftine, evident, nu prea sînt performante. Ca să audă perfect, omul trebuie să beneficieze de o proteză auditivă, care costă între 25 și 30 milioane lei”, mai spune Dan Stoica. Dar pe lîngă diferența de preț la dispozitiv, pacientul trebuie să mai plătească și pentru diverse instrumente și materiale sanitare care se folosesc la montarea lui. La implantul de cristalin, de exemplu, omul trebuie să mai cheltuie pentru soluții, cuțite și alte lucruri aproximativ patru milioane lei.
Ani de zile de așteptare pentru o proteză auditivă
Dar și dacă sînt dispuși să facă sacrificii pentru a-și dobîndi dispozitivul de care au nevoie, mulți asigurați, aflați la o vîrstă înaintată, nu au reușit nici acum să îl primească. în momentul de față, peste 300 de bătrîni așteaptă de mai bine de un an o proteză auditivă de la CAS Bacău. Mulți au depus cerere la aceasta încă din ianuarie anul trecut. Deși anul acesta fondul alocat protezelor, ortezelor și celorlalte dispozitive medicale a crescut, totuși, suma nu a fost suficientă pentru a acoperi nici jumătate dintre cererile de pe lista de așteptare. în martie, pe această listă erau vreo 500 de persoane. Multe dintre ele figurau înregistrate cu solicitarea încă din 2003. Luna trecută au fost rezolvate peste 200 de cazuri, astfel că lista a ajuns la nivelul lui ianuarie 2005. Cum de atunci a trecut peste un an, persoanele în cauză trebuie să meargă, din nou, la medicul specialist, să își facă alte investigații, deoarece documentele medicale pe care le au la dosar nu mai sînt valabile. Aceasta înseamnă alte cheltuieli. Și nici așa nu se știe sigur dacă toți vor intra între cei care vor primi în această lună dispozitivul mult visat. Pentru că prioritate au cazurile urgente (acordarea de stome celor cu anus contra naturii, de exemplu), copiii, salariații și persoanele care se încadrează în legi speciale (revoluționari, foști deținuți politici, veterani de război, deportați etc.). Prin urmare, cei care au ghinionul să nu fie în una dintre aceste categorii s-ar putea să nu aibă parte de proteză nici în această lună. Și dacă vor mai fi amînați, mulți dintre ei nu vor mai avea nevoie de ea. Luna trecută, peste 20 de bătrîni nu s-au prezentat la CAS Bacău să-și actualizeze audiograma. Concluzia a fost că au decedat. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.