Minciuni pe banii contribuabililor

Ștefan RADU

Dosarul RAFO devine din ce în ce mai complicat. Patronatul și administratorii continuă să se folosească de disperarea angajaților pentru a ascunde cît mai bine motivele pentru care s-au acumulat datoriile astronomice la bugetul de stat. Pe de altă parte, liderii sindicali par să ignore un principiu simplu: nici un cetățean din țara asta nu este obligat să susțină prin taxele și impozitele lor (plătite la zi) pierderile și furturile „istorice” de la unitatea oneșteană. în aceste condiții, apelurile la solidaritate socială sînt cel puțin surprinzătoare: am plătit de mai multe ori în anii din urmă datoriile anulate rafinorilor. Acum GATA! Să se descurce așa cum face toată lumea. Orice mic întreprinzător poate deveni mare om de afaceri dacă nu mai plătește accize, TVA, materia primă luată de la furnizori, impozitele la asigurările sociale și toate celelalte biruri. Asta nu este economie de piață funcțională, ci aranjament politico-mafiot.

Mă număr – sînt convins – printre ziariștii antipatici pentru cei care se zbat să îngroape neregulile de la RAFO. Chiar dacă unii nu mă cred, declar că sînt solidar cu salariații aduși în situația disperată de acum de către un grup de administratori și patroni care au folosit rafinăria drept „vacă de muls”. Problema socială de la Onești este punct arzător pe agenda tuturor politicienilor din județ. însă asta nu înseamnă că administrația locală sau centrală trebuie șantajată pentru a trece la datoria publică zecile de mii de miliarde „topite” în conturile doar a cîtorva persoane. Sînt două lucruri distincte. Miercuri, iată, sindicaliștii care protestau în fața Prefecturii Bacău au fost surprinși de vestea că administratorii de acum ai rafinăriei i-ar fi indus în eroare: Ministerul Finanțelor a anunțat că există datorii curente la bugetul de stat. Liderii sindicali au declarat că ei știau de la administratori că „s-a ajuns la zi” cu plățile. Dacă se va dovedi minciuna, atunci înseamnă că patronatul manipulează în cel mai cinic mod nemulțumirile oamenilor disperați că nu vor avea o pîine pentru familiile lor.

Și mai este o chestiune: se vorbește despre faliment într-un mod care nu are legătură cu realitatea. Autoritățile – care au dovedit că habar nu au să comunice cu societatea – nu au găsit răgazul necesar să explice noțiunile economice vehiculate aiurea în dialogul dintre protestatari și guvernanți. Falimentul nu înseamnă că vine cineva cu aparatul de sudură și taie instalațiile de cracare de la RAFO. Este o decizie juridică de radiere a întreprinderii din Registrul Comerțului. Patrimoniul – terenuri, instalații, sedii, utilaje, dotări etc. – vor fi vîndute către alți întreprinzători care vor încerca să le eficientizeze. Ei vor avea nevoie de mînă de lucru care nu va fi adusă din Burundi: tot oneștenii vor lucra în noua firmă. Procedura de faliment este una curentă în Occident și s-a dovedit a fi singura soluție pentru eradicarea unor „cancere financiare” precum cel de la RAFO. Situația din acest moment frizează absurdul. Sindicaliștii cer o nouă anulare a datoriilor (pe care astfel le-ar plăti ei personal, rudele lor, prietenii și toți românii cinstiți, în vreme ce miliardarii care au beneficiat de aranjamentele anterioare ar dispărea în ceață) și reluarea procedurilor prin care s-au acumulat aceste găuri bugetare pe motiv că mii de familii rămîn pe drumuri. Este ca și cum ai cere amnistierea unui criminal în serie pe motiv că are cinci copii handicapați, o mamă senilă și vreo trei unchi care nu mai pot munci. Este corect? Este moral? Familiile victimelor (în cazul nostru, milioanele de contribuabili corecți din România) nu vor putea înghiți o asemenea nedreptate…er o nouă anulare a datoriilor (pe care astfel le-ar plăti ei personal, rudele lor, prietenii și toți româ

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!