Exploatarea minieră Comănești are toate șansele să se închidă pînă la jumătatea acestui an. După cum a precizat Constantin Poiană, directorul SC Mine Comănești, „în urmă cu două luni, șefii noștri de la Compania Minieră Ploiești au negociat cu reprezentanții Guvernului o disponibilizare colectivă ce va include 1.200 de mineri. Pe liste a fost trecută și exploatarea din Comănești, care în prezent lucrează cu 270 de oameni în subteran”. Poiană a lăsat să se înțeleagă că statul dorește să închidă minele considerate nerentabile și care acum primesc subvenții pentru cărbunele scos la suprafață. „Reducerea subvențiilor cu 25 de procente a început încă de anul trecut – a spus șeful minerilor comăneșteni. Anul acesta se vor tăia din nou 25%, și tot așa, pînă cînd, în 2007, odată cu integrarea în Uniunea Europeană, mineritul să nu mai primească bani de la stat sub formă de subvenții”. Potrivit directorului de la exploatarea minieră din județ, „peste doi ani vor funcționa doar minele considerate rentabile, cele care nu au nevoie de ajutorul statului”. Pînă la disponibilizările care cu siguranță vor afecta și zona Comăneștiului, minerii care lucrează în subteran își văd liniștiți de treabă și scot din abataje cărbunele atît de necesar centralei termoelectrice de la Bacău (CET), societate cu care Compania Minieră de la Ploiești are contract în acest sens. (Florin NISTORESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.