Direcția de Sănătate Publică (DSP) a inventariat, la începutul acestei săptămîni, toate fermele avicole din județ și angajații acestora, pentru a stabili cîți dintre ei au fost vaccinați antigripal. Conform situației prezentate de doctorița Dana Marcu, șefa Inspecției Sanitare de Stat, din cadrul DSP, în județul Bacău sînt 24 de ferme de păsări, din care 19 sînt ale holdingului Agricola Internațional. Din cele 19 ferme ale Agricola, în prezent, lucrează 16, cu 445 de salariați, din care 248 au fost vaccinați, aceștia fiind cei care vin în contact direct cu păsările. Celelalte ferme sînt în comunele Traian, cu 34 de angajați, Horgești (un angajat și trei zilieri), Nicolae Bălcescu (3 angajați), Săucești-sat Șerbești (2) și Mărgineni-sat Luncani (2). Din cei 45 de salariați ai acestora, numai trei au fost vaccinați, respectiv cei de la ferma din comuna Nicolae Bălcescu. „Pentru restul fermelor am stabilit ca imediat ce va apărea vaccinul pe piață tot personalul să fie imunizat împotriva gripei”, a spus doctorița Marcu.
Conducerea DSP: „Nu există nici un pericol de gripă aviară”
Chiar dacă aproape jumătate din salariații fermelor nu sînt vaccinați, doctorița Marcu afirmă că „populația nu trebuie să-și facă nici o problemă. Toate unitățile sînt amenajate corespunzător. în momentul de față nu există nici un risc de îmbolnăvire. Marea majoritate a acestor unități, mai ales Agricola Internațional, au fost și sînt receptive la recomandările noastre, colaborează foarte bine cu noi”.
Și medicul Marin Buștuc, director adjunct al Direcției de Sănătate Publică, subscrie la cele spuse de doctorița Marcu. „Eu am fost în fermele Agricolei Internațional. Toate sînt ca în Occident. La intrare, salariații își dau jos hainele de stradă, se îmbracă în echipamentul de lucru, își pun o bonetă pe cap, mască la gură, după care trec printr-un prim filtru, de raze ultraviolete. Mai departe sînt supuși unui alt filtru, de dezinfectare a tălpilor încălțămintei de lucru cu cloramină. Este totul riguros supravegheat și controlat, astfel ca nici din interior și nici din exterior să nu aibă loc vreo contaminare. De aceea, este exclus ca de aici să vină vreun pericol”, a afirmat doctorul Buștuc. Toate fermele vor fi monitorizate în continuare de inspectorii Direcției de Sănătate Publică. Situația privind vaccinarea salariaților acestor unități a fost transmisă deja Ministerului Sănătății. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.